Despre diverse metode de terapie a durerii

▲ Parcurgând literatura medicală franceză din ultima vreme, am rămas mirat de faptul că doi francezi din trei au recurs la tratamente zise alternative ▲ Centrele de terapie a durerii din spitale colaborează din ce în ce mai mult cu practicieni de medicină alternativă ▲ Este interesant cum aşa-numita medicină convenţională este completată continuu cu alte metode alternative cum ar fi tehnicile de relaxare, osteopatia, fitoterapia sau aromoterapia ▲

Într-un raport realizat în 2005 de către Misiunea Interministerială de Vigilenţă se arată că, în 4 ani, numărul metodelor de medicină „paralelă“ a crescut de la 89 la 200. În Franţa, Ordinul Naţional al Medicilor recunoaşte numai acupunctura şi homeopatia. Aceste metode alternative, care încearcă să se cristalizeze în conceptul de medicină integrată, concept care ia în considerare pacientul ca un întreg, se împart în metode „energetice“ (acupunctura, auriculoterapie), metode „verzi“ (aromoterapie, fitoterapie) sau metode manuale (osteopatia, chiropraxia şi altele). La aceste metode, care se găsesc deja publicate în ghiduri, se adaugă şi altele, mai ciudate, cum ar fi geloterapia (terapia prin râs) şi iridologia (metodă în care diagnosticul se bazează pe examinarea irisului). Dispreţuite la început, fiind considerate mai aproape de şarlatanie decât de medicină, aceste metode au ajuns în atenţia medicilor şi din cauza presiunii publicului. Din acestă cauză, începând de la mijlocul anilor â90, la vestita universitate Harvard din SUA a luat naştere un Centru Naţional de Studiu al Medicinei Complementare şi Alternative, cu un buget de aproximativ 100 de milioane de euro. Cu acest buget sunt în curs de realizare studii ştiinţifice serioase, care au ca scop evaluarea eficacităţii metodelor alternative, cu aceeaşi rigoare cu care se fac studiile clinice pentru medicamente noi. Fitoterapia şi aromoterapia Fitoterapia, care înseamnă terapia cu plante, include, de asemenea, aromoterapia, care utilizează uleiuri de plante şi gemoterapia, care foloseşte muguri vegetali. Fitoterapia constituie o piaţă colosală, care este estimată de OMS la mai mult de 60 de miliarde de dolari pe an. Pe primele locuri se situează preparatele pe bază de cimbru, muşeţel, lavandă şi ginkgo biloba. Un renumit cercetător francez arată că, din 250 de mii de specii vegetale cunoscute, 22 de mii de plante sunt utilizate de către diversele medicini tradiţionale. În pu-blicul larg există părerea, din păcate incorectă, că fitoterapia este o alternativă a medicinei clasice, deoarece tot ce provine din plante este natural şi lipsit de efecte secundare. Actualmente există două moduri de abordare legate de capacităţile curative ale plantelor. Modul clasic constă în extragerea principiului activ, şi apoi, dacă este posibil/convenabil, sinteza sa în laborator. Aşa a fost obţinută digoxina (medicament utilizat în tratamentul insuficienţei cardiace), morfina şi codeina (pentru tratamentul durerilor). O altă abordare este cea fitoterapeutică, care consideră esenţială folosirea întregii plante, deoarece, în acest mod, s-ar reuni moleculele care ar acţiona sinergic. Este posibil ca lucrurile să se petreacă aşa, dar, din păcate, până acum lipsesc studiile riguroase, totul fiind bazat numai pe tradiţie. Pe de altă parte, nu trebuie uitat că există şi plante ale căror principii active pot fi extrem de toxice (ex: mătrăguna, ciumăfaia, măselariţa şi altele). Chiropraxia şi osteopatia În lumea occidentală există două discipline manuale, numite chiropraxie (chiropractică) şi osteopatie. Chiropraxia este o disciplină centrată pe coloana vertebrală. Cei care o practică consideră că toate tulburările sunt cauzate de deplasarea uneia sau mai multor vertebre. Aceste deplasări, pe care chiropracticienii le numesc subluxaţii, ar fi la originea multor dureri sau maladii, fără cauză organică. Această ipoteză este foarte controversată, adversarii ei subliniază absenţa unor date ştiinţifice prin care să se demonstreze în ce mod aceste subluxaţii invizibile radiologic ar putea influenţa organele interne. Disciplina aceasta a luat naştere la sfârşitul secolului al XIX-lea, când un vindecător american, Daniel Palmer, a redat auzul unui surd ca urmare a unei manipulări vertebrale. Aceasta este tehnica chiropracticienilor, care numesc aceste manipulări ajustări. Deoarece pacienţii li se adresează pentru afecţiuni dureroase, cum ar fi sciatică, lumbago, torticolis, dar şi pentru alte afecţiuni, cum ar fi depresie, insomnie, cefalee, această metodă este destul de răspândită, mai ales în SUA şi Franţa. Trebuie să precizăm că ea nu e practicată de medici, ci de specialişti formaţi pe o perioadă de şase ani în şcolile din SUA. Metoda nu e lipsită de riscuri, deoarece, într-un procent foarte mic, pot produce accidente vasculare cerebrale, ca urmare a posibilei lezări a arterei vertebrale. În ianuarie 2006, Academia de Medicină franceză a emis un raport critic în legătură cu această practică. În ceea ce priveşte osteopatia, aceasta este mai cuprinzătoare, deoarece, în afară de coloana vertebrală, cuprinde şi mobilizarea prin palpare a diverselor ţesuturi care înconjoară viscerele şi oasele craniene. Osteopatia se bazează pe axioma „structura guvernează funcţia“, fapt care se traduce prin aceea că majoritatea tulburărilor funcţionale ale organismului depind de modificări la nivelul structurilor. Deşi nu există studii standardizate în domeniu, formarea unui osteopat variază de la câteva weekenduri până la şase ani. În Franţa există aproximativ şapte mii de practicieni care acordă 20 de milioane de consultaţii pe an. Interesant e faptul că osteopatia este practicată atât de medici, cât mai ales de persoane fără pregătire medicală. Tratamentul durerii cu ajutorul bacteriilor Aparent paradoxal, unele bacterii au capacitatea de a alina anumite dureri. O echipă de cercetători de la Universitatea din Lille a realizat un studiu în care s-a administrat Lactobacillus acidophilus, unul dintre microorganismele care trăiesc în mod natural în flora intestinală umană şi care se găsesc, de asemenea, şi în preparate lactate de tipul iaurtului, unor pacienţi cu dureri intestinale. Folosit ca supliment nutritiv, şi-a dovedit efectul antalgic neaşteptat în aceste tipuri de durere. Dacă este să dăm crezare total acestor cercetări publicate în revista „Nature medicine“, preparatul ar avea o eficacitate echivalentă cu cea a morfinei, dacă este administrat zilnic, pe cale orală. Principiile active din acestă cultură microbiană ar acţiona asupra a două tipuri de receptori anti-durere, şi anume receptorii opioizi şi cei canabinoizi prezenţi în pereţii intestinului gros. În felul acesta, s-a reuşit scăderea durerilor în cazul colonului „iritabil“, o afecţiune dureroasă destul de răspândită. În momentul de faţă, sunt în curs cercetările pentru verificarea acestei indicaţii terapeutice şi în SUA. De altfel, unii cercetători consideră că, în faţa unor dureri mai serioase, ar trebui asociată administrarea de Lactobacillus acidophilus cu morfină, pentru a micşora efectele secundare ale morfinei. Atunci când se consumă produse lactate fermentate, se formează, în urma acţiunii bacteriilor lactice, unele molecule proteice, numite exorfine, cu proprietăţi asemănătoare morfinei, aceasta fiind explicaţia efectelor observate. Cercetări recente au arătat că şi alte varietăţi de lactobacili au capacitatea de a produce molecule cu proprietăţi analgezice.