Despre lumină și evlavie

Întâlnim în cartea de versuri a lui Ionel Rusu, Din lacrimile cerului. Neadormiri (Editura Limes, 2022), pledoarii pentru ființarea animată de puternice valori spirituale, condiție favorabilă accesării mult- dori­tu­lui salt vertical. Atracția luminii este nedisimulată pe tot acest parcurs inițiatic încărcat de taine. Detaliile naturale participă la prezenta comuniune adecvată știutelor comandamente ale Firii.

O adâncă vibrație hieratică se desprinde din poeziile lui Ionel Rusu. Universul Bisericii inspiră și echilibrează adeseori mutabilele atitudini omenești. Tot ceea ce ține de orizontul Crucii apropie liniștea căutărilor tămăduitoare. Pentru a contracara inevitabilele ispite se ivește fântâna cu apă vie, esență lină, inalterabilă. Poetul imaginează felul în care anumite acorduri muzicale, alese, ar putea deveni salvatoare. Icoanele din volum dau mai departe lumină și evlavie, elemente caracteristice transfigurării. Esențele paradisiace vor fi întotdeauna impresionante: „De Rusalii teiul se schimbă la față,/ Curg miresme din paradis,/ Toaca cheamă pe strămoși de-acasă, în biserică,/ Să horească în gândurile celor de azi,/ Ca un roi stelar coborât din Calea Lactee/ La plecarea genunchilor,/ Trandafiri roșii și dalbi,/ Se cațără pe bolta rusalimă,/ Ca să-ntâmpine soarele-n priviri,/ Crini din țarină torc fru­musețea/ Cea fără de margini călătorului,/ Iar Duhul Sfânt stă la loc înalt,/ În inimi de copii”. Pare că teluricul și celestul au parte de o îngemănare ideală. În aceste momente, negativitatea existentă la nivel sublunar se dematerializează sub acțiunea Cuvântului, a Hristosului imanent. La nivel pragmatic, redobândirea rostului de odinioară este de importanța fundamentului. Poetul deplânge nefericita soartă a satului românesc, abandonat în marea majoritate a cazurilor de fiii săi. Mereu binevenite, detaliile Sacrului ni se revelează în deplinătatea naturii, acolo unde regăsim puterea interioară. Ipostazierile edenice din cartea de versuri a lui Ionel Rusu nu fac decât să sporească încrederea: „Vino cu neastâmpărul fluturilor/ Ce aveau rochii de mătase cerească,/ Prinde în zbor o învârtită a dorului după cele înalte,/ Și oprește pentru o clipă hora albinelor din petunii,/ Ca să le mângâi, ca pe niște mirese ale plaiurilor,/ să le preschimb viața într-o serenadă cu greieri și licurici,/ Sub strălucirea regească a lunii. Nu sunt uitați nici mărturisitorii din închisorile comuniste”, trăitori „în raiul din mijloc de infern”. Nădejdea apropiatei Învieri este inexpugnabilă. Necuprinsul serafic imaginat, profundă accepțiune sufletească, va fascina întotdeauna. Fiecare poezie este apropiată idealului iubirii de oameni, ascensiune spre văzduhuri știutoare, luminoase. Adie speranța prin arborele cel mare al datinilor. Adorația ne învăluie pluvial: „Plouă cu flori, cu fiori,/ Cu buchete de rugi,/ Întruna plouă/ Plouă cu fluturi, cu îngeri, cu ierburi,/ Cu sfinți,/ Întruna plouă/ Plouă cu frunze, cu grâne, cu stâne,/ Cu case,/ Întruna plouă/ Plouă cu albine, cu galbeni și cuvinte,/ Cu povești,/ Întruna plouă/ Plouă cu vânturi, cu boabe de rouă,/ Plouă cu oameni buni,/ Plouă/ Din loc în loc,/ Plouă/ Da!” Zăpezile de acum împodobesc renașterile spiritualizate, unde frica morții nu mai există. Sunt celebrate liric variate sărbători ortodoxe.

Versurile lui Ionel Rusu răspândesc o emoție orientată către nemărginire, către universul cânturilor perene.