„Deşteaptă-te, române!“ sau ecoul deşteptării conştiinţei unităţii de neam şi limbă
Interzis în epoca comunist-ateistă, cântecul „Deşteaptă-te, române!“ devine, din 1990, oficial Imnul Naţional al României. Dacă paternitatea versurilor este incontestabilă - poetul şi ziaristul paşoptist Andrei Mureşanu (1816-1863) -, compozitorul este încă controversat. Prof. Vasile Oltean a demonstrat că dascălul de cântări, profesorul şi cântăreţul George Ucenescu, ucenicul lui Anton Pann, este adevăratul creator al muzicii, după însăşi mărturia sa: „Sosind furtunosul an 1848, poetul şAndrei Mureşanuţ căuta o melodie după care să compună un sonet, care să cânte între amicii care erau să se adune la grădina parohului pentru o petrecere. Am cântat mai multe cântece de probă, iar sosind la ultimul cânt Din sânul maicii mele, iată că vine poetul şAndrei Mureşanuţ, împreună cu patru domni români şN. Bălcescu, I. Brătianu, Gh. Magheru, V. Alecsandriţ; [...] îmi dete d. Andrei Mureşan poesia făcută [...] îi probăm puţine rânduri şi văzând că în tot melosul este o minune potrivit, l-am cântat cu vocea mea tânără şi puternică până la fine [...]. Din ziua aceea, cântecul «Deşteaptă-te, române!» s-au făcut cel mai plăcut şi familiar, iar eu eram poftit în toate părţile ca să-l cânt şi să învăţ tinerimea să-l cânte bine şi regulat“. Deci, compozitorul imnului este G. Ucenescu, şi nu Anton Pann (între timp, Ucenescu devine cursantul lui A. Pann la şcoala acestuia de psaltichie şi tipar psaltic de la seminarul Mitropoliei, profesorul popularizând cântecul ucenicului său). Cel care face confuzie între cei doi compozitori este episcopul, apoi mitropolitul Iosif Naniescu, confuzie care s-a perpetuat până azi.
Deşi n-are notorietatea lui Anton Pann, G. Ucenescu este un merituos compozitor de muzică bisericească şi culegător de folclor românesc, autorul volumelor „Carte de cânturi cu note de Psaltichie“, „Cântece de stea şi colinde de la copii adunate şi ceva mai îndreptate, iar altele adăugate şi înapoi la copii date“ (1856), „Cântări la Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos şi alte stihuri pentru trebuinţa pruncilor“ (1857), „Cânturi morale la sărbătorile împărăteşti“ (1859), „Victor şi Camila“ (poveste populară, 1860), „Sonorul sau răsunătoarele plânso-cânturi“ (1862), „Magazin de cânturi vechi şi noi“ (1863), „Versurile naşterii“ (1869), „Introducerea elevilor în cunoaşterea orânduielilor bisericeşti“ (1870), „Canonul Sfintei Cuminecături“ (1874), „Tratat teoretico-practic de muzică ecleziastică“ (în manuscris, postum).
Imnul „Deşteaptă-te, române!“, izvorât din vremurile zbuciumate ale istoriei naţionale, a fost, ca şi „Treceţi batalioane române Carpaţii!“ şi „Pui de lei“, pe placul milioanelor de luptători pentru libertatea şi dezrobirea românilor de sub imperii străine şi de convieţuire laolaltă („Români din patru unghiuri, acum ori niciodată / Uniţi-vă în cuget, uniţi-vă-n simţiri!“); a fost ecoul dorinţei deşteptării conştiinţei unităţii de neam şi limbă, a identităţii naţionale, idealuri realizate în cele din urmă cu eforturi conjugate şi vărsare de sânge pe câmpiile libertăţii. Notorietatea lui s-a menţinut şi chiar a crescut în perioada postbelică (1945-1989) şi prin faptul că a fost interzis, astfel încât readucerea lui în actualitate în acele zile fierbinţi ale Revoluţiei din decembrie 1989 a fost legitimă şi firească. (Tudor Nedelcea, Institutul Academic „Nicolaescu Plopşor“ din Craiova)