Destinul Mănăstirii Bogdana din Bacău după desfiinţarea în comunism
În primul deceniu comunist, Mănăstirea Bogdana de la intrarea în Oneşti şi de lângă Borzeştii lui Ştefan cel Mare cunoştea o revigorare duhovnicească, atât prin vieţuirea unor călugări aleşi, cât şi prin mărirea obştii. Iar de acest reviriment s-a ocupat îndeaproape chiriarhul Romanului, episcopul Teofil Herineanu. Nu de puţine ori prelatul romaşcan era atenţionat de către autorităţile comuniste pentru tunderile în monahism pe seama obştii de la Bogdana fără aprobarea Ministerului Cultelor. Dar alegerea acestui episcop pe scaunul de la Cluj în 1957 lăsa Mănăstirea Bogdana fără sprijinul de care se bucurase până atunci. Iar scaunul de Roman a fost ţinut vacant mai mulţi ani tocmai pentru ca măsurile luate de către autorităţile statului în minimalizarea fenomenului monahal să aibă efectele scontate. Astfel, prin aplicarea Decretului nr. 410 în prima parte a anului 1960, Mănăstirea Bogdana a fost desfiinţată. La puţin timp, Comitetul Executiv al Sfatului popular regional Bacău solicita Episcopiei Romanului cedarea fostului aşezământ „în folosinţă şi administrare“ pentru amenajarea unei „unităţi de asistenţă socială“. La 20 august 1960, Episcopia Romanului, prin vicarul arhimandrit Emilian Birdaş, răspundea că Permanenţa Consiliului eparhial aprobase cedarea „în folosinţă pentru scopul arătat“. Totodată, se arăta că pentru lucrările de amenajare este nevoie de consultarea Direcţiei Monumentelor Istorice, deoarece aşezământul este clasat în categoria „monument istoric“, construit în sec. al XVII-lea. Prin acest răspuns, conducerea episcopală încerca să tergiverseze cedarea fostei mănăstiri către autorităţile locale, al cărei patrimoniu imobiliar, practic, fusese preluat de către Departamentul Cultelor. Or, tocmai calitatea de monument istoric a fostei mănăstiri se pare că făcea greutăţi în schimbarea destinaţiei. La 5 octombrie 1960, aceleaşi autorităţi locale interveneau la Departamentul Cultelor pentru primirea în folosinţă şi amenajare a fostei mănăstiri, deoarece altfel nu puteau începe lucrările de amenajare.
Conducerea departamentului răspundea la 29 noiembrie că este nevoie de o clarificare asupra renovărilor vizate, în scopul obţinerii aprobării de la Direcţia Monumentelor Istorice. Comitetul executiv local avea în vedere 10 tipuri de lucrări, precum: montarea instalaţiilor de apă, sanitare şi electrice, reparaţii la acoperiş, la tâmplărie şi scări, ridicarea de sobe sau amenajarea unei bucătării mai mari şi a unei săli de mese. La 25 ianuarie 1961, Comitetul executiv local revenea cu o adresă către Departamentul Cultelor în care solicita cedarea imobilului, mai ales că se alocaseră sume de bani de la buget. În rezoluţie, preşedintele Departamentului Cultelor, Dumitru Dogaru, arăta: „Să li se explice...“, ceea ce denotă, probabil, refuzul pentru cedarea acestui imobil, datorită statutului său de monument istoric. Prin urmare, la 13 februarie 1961, directorul Direcţiei Împuterniciţilor din Departamentul Cultelor răspundea către Comitetul executiv local: „Vă aducem la cunoştinţă că nu vă putem satisface cererea, deoarece bunurile aparţinând cultelor nu sunt bunuri proprietatea statului, ci a unităţilor bisericeşti respective... În consecinţă, capacitatea de înstrăinare temporară sau definitivă a acelor bunuri aparţine unităţilor bisericeşti şi nicidecum Departamentului Cultelor sau altor organe de stat“. Cu toate acestea, se pare că la presiunile autorităţilor statului, în fosta Mănăstire Bogdana a fost amenajat un azil, iar din 1975 o tabără şcolară. Situaţia se pare că a fost una temporară şi chiar abuzivă, deoarece după cutremurul din 1977 aici avea să se reînfiripe viaţa monahală prin osârdia ieromonahului Isaia Ţugurlan, în scopul conservării aşezământului ca monument istoric.