Dezbatere despre regionalizare, la Sibiu

Un articol de: Ștefan Mărculeţ - 11 Iulie 2013
Biblioteca Judeţeană ASTRA, din Sibiu, a găzduit, ieri, 11 iulie, o dezbatere publică privind procesul de regionalizare-descentralizare din România. Proiectul de regionalizare a fost prezentat de vicepremierul Liviu Dragnea, iar alături de autorităţile judeţene şi locale s-a aflat şi Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului.
 
Dezbaterea publică a fost organizată de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, condus de vicepremierul Liviu Dragnea, alături de Consiliul Judeţean şi Primăria Sibiu. Cel mai amplu proiect de reformă administrativă a României, după 1989, este finanţat din Fondul Social European, prin programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative 2007-2013 şi poartă titlul "Reforma administrativ-teritorială, mai multă eficienţă în administraţia locală din România". Proiectul presupune crearea unor regiuni administrative, prin care să se faciliteze dezvoltarea economică în toate judeţele ţării, să se asigure o mai bună funcţionare a întregului aparat administrativ şi accesul populaţiei la serviciile publice. 
 
Între oficialităţile sibiene prezente în Sala Festivă a Bibliotecii ASTRA amintim pe prefectul Ovidiu Sitterli, preşedintele Consiliului Judeţean, Ioan Cindrea, şi primarul Sibiului, Klaus Johannis. La deschiderea întâlnirii şi la prezentarea proiectului a fost prezent şi IPS Mitropolit Laurenţiu, care a urat bun-venit oaspeţilor şi a subliniat importanţa culturală, istorică şi spirituală a Sibiului pentru întregul Ardeal.

Prezentarea noii organizări

Liviu Dragnea a subliniat motivele principale pentru care s-a recurs la elaborarea unui proiect de reformă administrativă în România. Vicepremierul a amintit de repartiţia echitabilă pe zone a resurselor, de simplificarea sistemului administrativ, de creşterea gradului de absorbţie a fondurilor europene şi de reducerea decalajelor dintre zonele sărace şi cele prospere. Au fost amintite, în prezentare, şi prejudecăţile des întâlnite în rândul populaţiei, precum şi ce nu se descentralizează în urma reformei, cum ar fi Statul unitar român, Parlamentul şi instituţii fundamentale (Justiţia, Poliţia, Jandarmeria etc.). 
 
„România are nevoie de un sistem administrativ sănătos şi trebuie să aducem puterea decizională mai aproape de oameni, aşa cum se întâmplă în ţările dezvoltate. Noul sistem administrativ nu trebuie să fie unul agresiv, ci unul care să ofere servicii publice de calitate. Cea mai mare problemă a ţării este dezvoltarea dezechilibrată. Noua organizare are ţinta ca, în 8-10 ani, diferenţele de dezvoltare dintre judeţele ţării să fie foarte mici. Descentralizarea va aduce şi servicii publice de calitate“, a spus Liviu Dragnea. După prezentarea proiectului de regionalizare, a urmat dezbaterea publică, la care cei din sală au avut posibilitatea să-şi exprime opiniile legate de harta administrativă propusă, de capitalele de regiuni, de avantajele sau dezavantajele noii organizări.