Dezvoltarea intrauterină a fătului

Foarte important pentru viitoarele mame este să înţeleagă că viitorul copil este prezent în uter încă din primele săptămâni de sarcină, acesta fiind practic într-un proces de formare şi dezvoltare accelerată, de multe ori complet format atunci când femeia realizează că este însărcinată.

Acest fapt este foarte important, deoarece eventualii factori nocivi surveniţi în primele 12 săptămâni de sarcină, când se realizează organogeneza, riscă să producă malformaţii congenitale. La 10 săptămâni, embrionul are deja aspectul unui copil în miniatură, ecografic putându-se constata forma capului şi a feţei, trunchiul şi membrele cu cele trei segmente, cordul cu mişcări ritmice (de la 6 săptămâni) şi cordonul ombilical, care îl leagă de placentă. Cel mai spectaculos, pentru mamă în special, este să-şi vadă copilul de 3-4 centimetri mişcându-şi voios membrele sau executând salturi de înnotător. La 12 săptămâni, embrionul este format în totalitate şi, de aici încolo, se va numi „făt“ până la naştere, urmând doar să-şi continue creşterea şi instalarea funcţiilor majorităţii organelor. La 5-6 săptămâni, embrionul este mic, are aproximativ 5 mm lungime şi mişcări de cord ce pot fi vizualizate prin ecografie endovaginală. Este bine ca acest examen să fie efectuat, pentru a ne asigura că este vorba despre o sarcină normală, cu localizare uterină, mişcările cordului embrionar fiind un element de certitudine pentru stabilirea stării de gestaţie. La două luni de sarcină, bebeluşul cântăreşte doar un gram La 8 săptămâni, adică aproape două luni de sarcină, embrionul are 22-25 mm şi aproximativ 1 gram. Sacul ovular şi mişcările cordului se pot vizualiza şi prin examenul ecografic transabdominal. La 11-12 săptămâni fătul este deja „mare“, are aproximativ 50 mm, 15 grame, sistem nervos format, ficat, pulmon dezvoltat, oase parţial formate. La această vârstă, ideal ar fi ca toate gravidele să fie examinate ecografic, pentru a se măsura pliul nucal (grosimea pliului cutanat la nivel cervical posterior), osul nazal şi regurgitarea tricuspidiană. Toţi aceşti parametri sunt modificaţi în anomaliile cromozomiale şi reprezintă criterii valoroase de diagnostic, atunci când sunt evaluaţi la timp. Începând de la 16 săptămâni, când fătul are aproximativ 112 mm, se pot vizualiza ecografic aproape toate organele, acestea fiind şi funcţionale (activitate musculară, mişcări active, hematopoieză medulară şi splenică, secreţie de urină). Se poate stabili şi sexul fetal, cu condiţia ca poziţia fătului să permită acest lucru. Primele mişcări ale fătului se percep la 20 de săptămâni La 20 de săptămâni, mama începe să perceapă mişcările fătului, eveniment important de reţinut, ca dată calendaristică, pentru aprecierea vârstei de gestaţie, mai ales dacă nu a existat un examen clinic şi/sau ecografic în primul trimestru. Fătul are acum 20-25 de centimetri, 300 de grame, pielea este formată şi toate organele sunt funcţionale şi identificabile cu precizie prin examen ecografic. Această investigaţie, ce necesită migală şi experienţă, se numeşte examen morfologic fetal şi ar trebui efectuat la toate gravidele, pentru depistarea cazurilor-problemă. După săptămâna a 22-a, fătul îşi schimbă poziţia în uter: extremitatea cefalică se va orienta în jos către regiunea istmică şi col, polul pelvin rămânând la fundul uterului, unde fătul are mai mult loc, pentru a-şi mişca nestingherit membrele inferioare. Acest lucru este important pentru buna dezvoltare a muşchilor şi articulaţiilor fetale, dar, pe de altă parte, asigură o bună aşezare a fătului în vederea naşterii, prezentaţia craniană fiind singura favorabilă naşterii naturale. În săptămâna a 24-a, fătul are aproximativ 600 de grame, iar la 28 de săptămâni, 37 cm şi 1.000 de grame. Începând de la 25-26 săptămâni, în condiţii de terapie intensivă performantă, supravieţuirea este posibilă. Creşterea cea mai rapidă, în ultimul trimestru de sarcină În ultimul trimestru, fătul creşte în lungime şi greutate, progresiv: 1.700 g la 32 de săptămâni, 2.500 g la 36 de săptămâni şi 3.200-4.000 g, la termen. În această perioadă, variaţiile individuale sunt mai mari, de aceea, estimarea greutăţii nu reprezintă un criteriu pentru stabilirea vârstei de gestaţie. La gravidele urmărite la care se constată o greutate mai mare decât cea corespunzătoare vârstei gestaţionale, trebuie verificată toleranţa la glucoză, pentru a exclude diabetul gestaţional, adesea asociat cu feţi macrosomi (cu greutate peste 4.000 de grame). Examinarea ecografică a devenit extrem de importantă în supravegherea sarcinii normale şi cu risc, dar beneficii sunt şi în plan emoţional, părinţii devenind mai implicaţi afectiv şi mai conştienţi de prezenţa copilului lor atunci când îl pot vizualiza în timp real.