Dicţionar economic
cerere agregată: cheltuielile totale efectuate de utilizatorii interni şi externi pentru achiziţionarea bunurilor şi serviciilor finale produse într-o economie. Se determină ca sumă între cererea internă şi exporturile nete de bunuri şi servicii;
cererea de bani: dorinţa populaţiei şi a companiilor de a deţine active care pot fi uşor schimbate contra bunurilor şi serviciilor. Natura lichidă a banilor este principalul aspect care îi deosebeşte de alte tipuri de active. Cererea de bani depinde, în general, de valoarea nominală a PIB şi de rata dobânzii. Principalele componente ale cererii de bani sunt: (1) cererea de bani pentru tranzacţii - derivată din intenţia publicului de a-şi achiziţiona cele necesare şi (2) cererea de bani ca activ financiar - reflectând, în special, preferinţa publicului de a face economii sub această formă; consum final: componentă a cererii/absorbţiei interne alcătuită din valoarea bunurilor şi serviciilor care fac obiectul consumului gospodăriilor populaţiei şi al administraţiei publice.