Dicţionar liturgic

Data: 11 Aprilie 2009

- Acatistierul este o carte liturgică pentru preoţi şi pentru credincioşi. El cuprinde în special cântări numite acatiste şi paraclise. Astfel, există acatiste pentru Sfânta Treime, pentru Sf. Cruce, pentru sfinţi: îngeri, apostoli, ierarhi, mucenici, cuvioşi, mărturisitori, împăraţi, doctori fără de arginţi etc. Acatistul este o cântare de laudă adusă unui sfânt, care este invocat în rugăciune. Caracteristică acatistelor este expresia „Bucură-te“, prin care sfântul este venerat, cinstit şi fericit pentru lucrările sale duhovniceşti.

Acatistierul este una dintre cărţile de căpătâi ale credincioşilor (alături de Cartea de rugăciuni şi de Ceaslov). De obicei, la sfârşitul Acatistierului găsim şi două Paraclise ale Maicii Domnului, cele trei Canoane de rugăciune (unul către îngerul păzitor, altul către Domnul nostru Iisus Hristos şi altul către sfinţii îngeri şi către toţi sfinţii), precum şi Rânduiala Sfintei Împărtăşanii (Canonul de rugăciune pentru credincioşi înaintea împărtăşirii cu Sfântul Trup şi Sfântul Sânge al Domnului nostru Iisus Hristos). (pr. asist. dr. Ioan Valentin ISTRATI)