Dicţionar medical
- urticarie: boală dermatologică ce este caracterizată prin apariţia de plăci roşii în relief, adesea foarte pruriginoase. Se disting urticariile acute, care nu durează decât câteva ore, şi urticariile cronice, care persistă mai mult de trei luni;
- uvee: membrană intermediară, vascularizată, care hrăneşte ochiul; - uveită: este o inflamaţie a uveei. O uveită poate fi de origine bacteriană (în caz de plagă, de intervenţie chirurgicală sau de infecţie, de origine virală, agenţii în cauză fiind, în principal, un virus herpetic, un citomegslovirus, responsabili de infecţii la subiecţii imunodeprimaţi), de origine parazitară, de origine micozică, de origine autoimună. O uveită poate, de asemenea, să însoţească unele afecţiuni reumatologice, boli de sistem, o meningită. Uveitele se pot manifesta printr-o scădere a tensiunii şi printr-o roşeaţă; - uveomeningită: formă rară de uveită (inflamaţie a uveei) asociată cu o meningită (inflamaţia meningelor) adesea asimptomatică; - uvulă: este un apendice musculomucos suspendat de marginea posterioară a vălului palatin, în fundul cavităţii bucale. Lueta este un organ cărnos, cu o lungime de 10 până la 15 milimetri, care se poate mişca şi contracta. Aceasta joacă un rol esenţial în deglutiţie şi în emisia sunetelor, controlând curgerea de aer la intrarea în faringe. Lueta poate deranja respiraţia în timpul somnului; - vaccin: preparat biologic care conţine anumiţi viruşi atenuaţi, capabil să inducă, după administrarea prin injecţii sau pe cale bucală, un răspuns imunitar protectiv faţă de o anumită agresiune microbiană. În sângele persoanei respective se formează anticorpi, care îl protejează contra microorganismului corespondent. Preparatul de origine microbiană se introduce în organism cu scopul de a provoca formarea anticorpilor (sau a celulelor ucigaşe) împotriva microbului în cauză. Prezenţa acestor anticorpi (sau a acestor celule) creează o imunizare specifică împotriva infecţiei sau a toxinei purtate de agentul infectant corespunzător. Un vaccin este un germene microbian care a fost adus în situaţia de a-şi pierde pe cale artificială puterea sa patogenă, pentru a nu-şi păstra decât puterea protectoare. Vaccinurile sunt obţinute printr-un tratament adaptat, biologic, fizic sau chimic, al germenilor patogeni; - vaccină: boală infecţioasă a bovinelor, transmisibilă omului, produsă de un virus, caracterizată prin prezenţa unor pustule, a căror serozitate se inoculează la om, pentru a-i crea imunitate faţă de variolă; boală infecţioasă a vacilor şi a cailor, transmisibilă omului, provocată de un virus din familia poxvirusurilor. Acest virus, responsabil de cowpox (boală infecţioasă a vacilor) sau de horsepox (boală infecţioasă a cailor), este foarte apropiat de virusul variolei.