Dicţionar medical

Data: 27 Noiembrie 2008

- protetică: ramură a stomatologiei care se ocupă cu refacerea integrităţii aparatului dentar;

- proteză: aparat, piesă care înlocuieşte un membru sau organ al corpului; - proteză oculară: această proteză, denumită în mod obişnuit ochi de sticlă, este fabricată din material sintetic şi înlocuieşte ochiul enucleat sau atrofic; - proteză ortopedică: este o piesă de înlocuire a unei articulaţii sau a unui membru; - protonterapie: radioterapie care utilizează protoni. Protonterapia este o metodă radioterapică ce permite furnizarea unor doze mari de protoni care merg în profunzimea ţesuturilor, scutind ţesuturile din jur, fie că ele sunt situate deasupra, fie dedesubtul zonei de tratat. Domeniul privilegiat de aplicare este tratamentul tumorilor maligne profunde situate alături de structuri fragile, tumorile ochiului şi ale sistemului nervos în particular. După şedinţa de tratament, bolnavul trebuie să rămână izolat timp de câteva ore într-o încăpere cu pereţi de beton, care protejează anturajul de radioactivitatea degajată temporar de corpul său. Protonterapia este puţin utilizată, deoarece necesită transportul pacienţilor la instalaţiile nucleare echipate special pentru a-i primi; - protoplasmă: substanţă albuminoidă, baza oricărei celule vii; - protozoar: organism al regnului animal, compus dintr-o singură celulă; - protruzie: deplasare, alunecare din poziţia normală, de obicei spre anterior, a unei formaţiuni anatomice; - prurigo: dermatoză alergică, caracterizată prin erupţii însoţite de prurit; - prurit: stare patologică, constând în mâncărime intensă a pielii sau a mucoasei, provocată de tulburări funcţionale ale nervilor pielii. Sinonim: mâncărime; - prurit generalizat: aceasta este o mâncărime care afectează totalitatea corpului. Poate fi provocată de numeroase cauze: de o boală de piele (psoriazis, eczemă, lichen, infestare a pielii cu paraziţi), uneori într-un stadiu în care boala nu este evidentă, îndeosebi în cazul lichenului, micozisului sau scabiei. Administrarea de medicamente (antibiotice, aspirină, barbiturice, sulfamide etc.), ca şi în alte afecţiuni (prezenţa unui obstacol pe căile biliare - calcul, tumoră, o insuficienţă renală cronică, o afecţiune hematologică, boala hormonală - diabet, hipertiroidie sau un cancer al unui viscer), constituie tot atâţia factori care pot provoca un prurit. Atunci când nici una dintre cauzele anterioare nu este găsită, se evocă un prurit generat de o dereglare psihologică, un prurit senil provocat de o deshidratare a pielii legată de vârstă sau un prurit gravidic, survenind în cursul celui de-al treilea trimestru al unei sarcini; - pseudartroză: absenţa completă a consolidării unei fracturi într-un interval de una-două luni peste duratele obişnuite. Într-o pseudartroză, calusul osos nu se formează sau se formează defectuos, ceea ce creează pseudoarticulaţie între cele două fragmente osoase fracturate, care sunt mai mult sau mai puţin mobile unul faţă de celălalt; se vorbeşte de pseudartroză laxă sau de pseudartroză strânsă. Sinonim: pseudoartroză.