Dicţionar medical

- insuflaţie: introducerea, de obicei sub presiune, a aerului, a unui gaz sau a unor corpuri solide pulverizate în plămân sau într-o cavitate a corpului: insuflaţie craniană (pneumoencefalografie); insuflaţie gazoasă (introducere directă a unei cantităţi de gaz, sub control radioscopic, în stomac, colon); insuflaţie gură la gură (metodă veche pentru reanimarea nou-născutului, pentru a-i destinde căile respiratorii); insuflaţie intrapleurală (injectare de gaz în cavitatea pleurală, în scop diagnostic sau terapeutic); insuflaţie pulmonară;

- insulină: hormon hipoglicemiant, ce micşorează nivelul glucozei în sânge, secretat de pancreas şi a cărui insuficienţă provoacă diabetul. Insulina este singurul hormon al organismului cu acţiune hipoglicemiantă: el face ca glucoza din sânge să intre în celule, care o folosesc pentru producerea de energie. Totuşi, atunci când se fixează în ficat, insulina favorizează constituirea rezervei de glucoză, sub formă de glicogen. De altfel, acest hormon favorizează sinteza proteinelor şi împiedică distrugerea lipidelor. Reglarea secreţiei de insulină este directă: o hiperglicemie (creşterea nivelului sangvin al glucozei) stimulează sintetizarea sa; - insulinemie: concentraţie de insulină în sânge; - interacţiune medicamentoasă: modificare a efectelor unui medicament de către alt medicament sau de către o substanţă dată. Într-o mulţime de cazuri efectul este favorabil şi medicii îl folosesc pentru a creşte eficacitatea unui tratament. De altfel, un medicament poate fi utilizat ca antidot al altuia în caz de intoxicaţie. În alte cazuri, efectul este nefast. Acesta poate merge de la o simplă blocare a efectului favorabil la o reacţie care să pună în pericol viaţa pacientului (şoc anafilactic, de exemplu). Astfel, o asociere între două medicamente sau între un medicament şi o substanţă determinată (alcool, în principal) poate fi contraindicată (interzisă), nerecomandabilă (beneficiul aşteptat trebuie să prevaleze asupra riscului întâmpinat) sau poate face doar obiectul unor precauţii de utilizare (supraveghere mai atentă). Două medicamente luate simultan pot acţiona sinergic (în acelaşi sens) şi, în acest caz, efectele (bune sau rele) sunt fie adiţionate, fie potenţate (efect mai puternic decât simpla adiţionare). Mai pot acţiona şi în mod antagonist (în sens contrar) şi îşi pot micşora sau anihila reciproc efectele. Asocierea mai multor medicamente nu trebuie să se facă decât sub prescripţie medicală, cu scopul de a evita riscurile interacţiunii medicamentoase; - întârziere a creşterii intrauterine: reprezintă o întârziere a creşterii fătului în timpul sarcinii, ducând la o greutate mai mică de 2,5 kilograme, pentru un nou-născut la termen. Principalele cauze sunt legate de mediul fătului. Poate fi vorba de factori de origine maternă: slăbire, regim dezechilibrat (îndeosebi număr insuficient de calorii), tabagism, consum de droguri grele, anomalii ginecologice, boli survenite în cursul sarcinii. Diagnosticul este pus la naştere, dar poate fi stabilit mai devreme prin ecografie. Orice depistare antenatală a întârzierii de creştere intrauterină trebuie să ducă la căutarea unei cauze şi la propunerea unui tratament adaptat, mamei. Sinonim: hipotrofie fetală.