Digitalizarea administraţiei va costa peste 6 miliarde de euro
Ministrul cercetării, inovării şi digitalizării, Bogdan Ivan, prezent ieri la International Summit & Gala Award 2024, a apreciat că sectorul IT&C din România, care înseamnă 8% din Produsul Intern Brut (PIB), este una dintre industriile cu cea mai mare valoare adăugată din ţara noastră. Cu toate că IT-ul a avut o creştere constantă în ultimii ani, în România încă nu se poate vorbi de o administraţie digitală. „Pentru asta avem nevoie de peste 6 miliarde de euro”, a punctat demnitarul.
Inteligenţa artificială şi tehnologiile reprezintă viitorul, iar firmele din sectorul IT&C, ca şi guvernele lumii se află într-o competiţie strânsă , „o cursă globală”, după cum s-a exprimat ministrul cercetării, inovării şi digitalizării, Bogdan Ivan, prezent ieri la International Summit & Gala Award 2024. Acesta a subliniat că avantajele ar fi mult mai mari de ambele părţi dacă în această cursă s-ar alerga împreună, „dacă ar fi împărtăşite între noi bunele practici” şi ar exista „o colaborare deschisă între sectorul public şi cel privat”.
„În opinia mea, ar trebui să fim concentraţi pe ceea ce putem face împreună, pentru că, în acelaşi timp, facem parte din Uniunea Europeană şi ar trebui să împărtăşim bunele practici între noi”, a subliniat Ivan, citat de Agerpres.
În România, a mai spus demnitarul, sectorul IT&C înseamnă peste 8% din PIB, „fiind una dintre industriile cu cea mai mare valoare adăugată din ţara noastră”: „În ultimii cinci ani, creşterea anuală a fost de 2,5% şi acum întreaga industrie aduce aproape 9 miliarde de euro, în fiecare an. Este foarte important să avem acea cooperare deschisă între sectorul public şi cel privat. Aş dori să le mulţumesc celor de la ANIS şi celorlalţi specialişti pentru cooperarea foarte bună în ceea ce priveşte cloudul guvernamental. Vom avea lansarea achiziţiei publice pentru aplicaţia unică a statului cu toate cele peste 30 de servicii publice până la sfârşitul anului 2024”.
La ora actuală, deşi industria IT&C înregistrează o creştere constantă în fiecare an, digitalizarea administraţiei în ţara noastră încă se află în faza de proiect, pentru realizarea căruia sunt necesare peste 6 miliarde de euro. „În prezent, nu avem o administraţie digitală în România, pentru că încă avem aceeaşi arhitectură ca acum 50 de ani şi pentru asta avem peste 6 miliarde de euro”, a reliefat ministrul digitalizării.
În luna august a anului trecut, peste 240.000 de angajaţi figurau în industria IT&C, iar dintre aceştia 82% aveau vârsta de până în 34 de ani, potrivit unor date Eurostat, citate de o platformă de recrutare. Tot în această industrie salariile pornesc de la 800 de euro net şi pot ajunge chiar şi la 3.000 de euro net în cazul unui IT senior, precizează un comunicat al bestjobs.ro. În afara salariului atractiv, specialiştii în IT primesc şi alte beneficii la locul de muncă precum tichete de masă, acces la servicii medicale private, cursuri de specializare şi dezvoltare personală sau bonusuri de performanţă. (O. N.)