Dimitrie Cantemir şi Jordi Savall

În prima săptămână a acestei luni, Ateneul Român a fost gazda compozitorului şi dirijorului spaniol Jordi Savall, prezent la Bucureşti împreună cu ansamblul "Hèsperion XXI". Repertoriul a constat într-o suită de melodii otomane din secolul al XVII-lea, de inspiraţie sefardă şi armeană. Noutatea acestui eveniment a venit din faptul că multe din acestea au fost compuse sau culese de către domnitorul român Dimitrie Cantemir. Concertul a fost dedicat memoriei soţiei lui Jordi Savall, soprana Montserrat Figueras, trecută la Domnul cu puţin timp în urmă, alături de care a trăit, a lucrat şi a creat timp de 45 de ani. Alături de gazda serii, Filarmonica "George Enescu", organizatorul concertului a fost Institutul Cultural Român, cu sprijinul Departamentului de Cultură al Generalitat de Catalunya, Institutul Ramon Llull şi Programul "Cultura" al Uniunii Europene.

Ajuns la vârsta de 70 de ani, "Jordi Savall este probabil cel mai de seamă arhitect al actualei revalorizări a muzicii istorice". Înainte de a fi "arhitect", Jordi Savall este însă un veritabil arheolog, căci de mai bine de trei decenii efortul se îndreaptă către "redescoperirea comorilor muzicale uitate": Evul Mediu, Renaştere, Baroc. Datorită strădaniilor sale, românii au putut cunoaşte o dimensiune îndeobşte uitată a domnitorului Dimitrie Cantemir: cea de culegător al tradiţiilor muzicale de pe cuprinsul Imperiului Otoman şi compozitor. Un merit în această redescoperire îl are şi istoricul român, naturalizat francez, Ştefan Lemny, care în cartea "Les Cantemirs" (Paris, 2009), tradusă şi în româneşte ("Cantemireştii", Iaşi, 2010), a realizat portretul complex al lui Dimitrie Cantemir. Muzica interpretată de Savall şi istoria consemnată de Lemny îl repun în circuitul european pe Dimitrie Cantemir, care nu doar că a fost contemporan perioadei baroce, dar a fost un reprezentant important al acesteia. Munca de investigare a trecutului este dublată la Jordi Savall de cea de prezentare, tot atât de uimitoare: în fiecare an desfăşoară aproximativ 150 de concerte şi lansează nu mai puţin de şase albume. Prin aceasta demonstrează că "muzica veche nu este neapărat elitistă, ci poate atrage un public numeros, din ce în ce mai tânăr".

Opera închinată soţiei

Aceste lucruri nu ar fi fost posibile fără ajutorul soţiei sale, Montserrat Figueras. Împreună au înfiinţat trei ansambluri de muzică: Hèsperion XX (1974), devenit începând cu anul 2000 Hèsperion XXI; La Capella Reial de Catalunya (1987) şi "Les concert des Nations" (1989). Fiecare ansamblu este dedicat unui anumit tip de muzică: primele două înainte de secolul al XVIII-lea (Evul Mediu şi Renaştere), iar ultimul baroc (sec. XVIII) şi incursiuni în perioada romantică (XIX). Concertul de la Ateneu a fost dedicat memoriei acesteia, despre care Jordi Savall a spus că "i-a fost prietenă, tovarăşă, iubită, mamă, muză, magistru şi sfetnic în toate momentele vieţii noastre. A fost o mare artistă, dar mai mult de atât, tot ce a realizat în viaţă a fost impregnat de acea lumină care ne învăluia, făcută din iubire absolută, din sensibilitate extremă, din generozitate şi din acea căutare neobosită a dialogului şi a căilor care ne duc spre pace şi armonie prin emoţii, prin spiritualitate, prin graţie. Acea graţie, cum spunea La Fontaine, mai frumoasă decât frumuseţea". În ultimii ani, în acest proiect au fost implicaţi şi cei doi copii ai cuplului Jordi Savall - Montserrat Figueras: Arianna Savall şi Ferann Savall.

Auditoriul român a avut în faţă, pe scena Ateneului, nu doar un prieten al României (Savall nu a venit pentru întâia oară aici), truditor al culturii româneşti, sau o pildă despre ceea ce înseamnă pasiunea, dăruirea, ci şi expresia bucuriei pe care o aduce viaţa în comuniune. În primul rând în comuniunea familiei. Ce este şi mai interesant este că familia Savall, prin concertele sale, a vorbit despre o altă familie, Cantemireştii. Trecând peste veacuri, ceea ce i-a asemănat a fost credinţa că părinţii sunt exemplul cel mai tangibil pentru copiii lor. Aşa cum bătrânul Cantemir i-a dat fiului său, Dimitrie, o educaţie aleasă, iar Dimitrie, la rândul lui, fiului Antioch (figură importantă a Europei culturale din veacul al XVIII-lea), tot aşa muzica începută de cuplul Savall continuă prin copiii lor. În al doilea rând, este vorba de comuniunea membrilor ansamblului care, la rândul lor, au venit din mai multe ţări (Turcia, Armenia, Grecia, Bulgaria, Maroc, Spania). Această comuniune arată că prin înţelegere, prin frumos se pot depăşi numeroase obstacole de orice natură (politice, economice etc.). Într-un cuvânt, a fost o seară a exemplelor personale despre familie, frumos, comuniune.