„Din grădina cu flori dalbe“ a lui Constantin Flondor

Iubitorii de artă au prilejul să admire cele mai frumoase lucrări ale unuia dintre cei mai buni pictori contemporani, maestrul Constantin Flondor, reunite în expoziţia cu titlul „Din grădina cu flori dalbe“, găzduită de ASE Bucureşti, până la data de 20 februarie.

 

Privind lucrările, vernisate anul trecut, în ajunul sfintei sărbători a Crăciunului, transpar tot mai evident notaţiile de jurnal, din anul 1984, ale autorului - „pictura îmi redevine magma primordială“, „totdeauna funcţionează în mine o geometrie“ -, concluzionate, astăzi, la modul declarativ: „Dacă sunt semne bune în această expoziţie, nu sunt semnele mele, ci sunt semnele venite de undeva de sus, o treia mână care ne ajută“. 

Prezent la deschiderea oficială a expoziţiei, pictorul Mihai Sârbulescu a spus: „Cariera publică a lui Tinu se desfăşoară între doi poli: pictorul şi pedagogul. Tinu excelează şi în una, şi în cealaltă. Nu intru în detalii. Remarc doar că atât cariera pictorului, cât şi cea a pedagogului sunt la fel de spectaculoase. Totul în creaţia lui este adânc poetic“. 

 

Valenţele poetice ale pictorului se regăsesc în mod evident şi clar în lucrarea intitulată „Aer“, încadrată la propriu de două strofe din „Cu mâine zilele-ţi adaogi...“, de Mihai Eminescu: „Cu mâine zilele-ţi adaogi, / Cu ieri viaţa ta o scazi / Şi ai cu toate astea-n faţă / De-a pururi ziua cea de azi. (…) Naintea nopţii noastre umblă / Crăiasa dulcii dimineţi; / Chiar moartea însăşi e-o părere / Şi un vistiernic de vieţi.“

 

O altă lucrare, în ton cu sezonul hibernal în care ne aflăm, este aceea a fulgilor de nea surprinşi într-o geometrie subtilă. „Crucea bizantină este ca un fulg de nea, mic reprezentant al universului“, citim în dreptul lucrării prinse în catalogul expoziţiei. 

 

Altă dată, florile sunt mâna Maicii Domnului; ele vestesc în miezul verii Crăciunul. O floare rară este oraşul Cernăuţi, unde s-a născut Constantin Flondor. De altfel, memoria Cernăuţiului l-a însoţit întotdeauna pe pictor.

 

„Tinu este şi un poet al materialelor de lucru, trece cu desăvârşită naturaleţe de la pictură la fotografie, film, de la pensule moi la pensule aspre, de la trăsături fine la tuşe largi, de la geometrie la sensibilitate. A traversa o expoziţie de Tinu Flondor este, cum spunea odată Paul Gherasim, asemenea unei plimbări prin Veneţia. Oriunde răsuceşti privirea apare ceva nou, neaşteptat, poetic“, a adăugat pictorul Sârbulescu. 

În accepţiunea lui Costion Nicolescu, doctor în teologie şi etnolog, Constantin Flondor este cel mai mare pictor în viaţă. De asemenea, artistul „are o nobleţe, cu tot ce impune ea, o generozitate, o căldură, atât ca om, cât şi ca pictură. Îmi place că reflectează asupra picturii, asupra a ceea ce e de făcut, cum trebuie de făcut, şi te pune şi pe tine într-o relaţie nu numai de privit, dar şi de gândit cu pictura lui. Are o fascinaţie, o taină, care mie îmi sunt apropiate, nu ştiu altora, şi atunci am un respect pentru el şi o dragoste, mă simt bine cu el oriunde aş fi“. 

 

Creaţia efervescentă a lui Constantin Flondor rămâne un subiect de analiză şi reflecţie pentru criticul de artă Dan Hăulică, preşedinte de onoare al Asociaţiei internaţionale a criticilor de artă: „«Cerul din cer» - cum îşi suspină el însuşi aspiraţia - îl leagă, desigur, de climatul spiritual pe care îl afirmă gruparea «Prolog» - Flondor i-a fost printre ctitori de la început, de la întâia expoziţie din 1985. Ca o sfielnică întrebare ce nu forţează numaidecât răspunsuri, ca o sacră uimire care-l scoate pe artist din suficienţa eului, pictura de acest duh îşi voieşte astăzi, oricât de savantă, o prospeţime supremă, vecină cu inocenţa: aceea simplu şi definitiv invocată de Luchian, când ochiul său adânc răsfrângea «umbra unui nor cum trece peste o livadă, un bob de rouă cum tremură într-un fir de iarbă!». Arghezi a spus-o răscolitor, la moartea lui, el însuşi, pictorul impalpabilului, era astfel - «cinstit ca firul de iarb㻓.