„Din punct de vedere ortodox, nu există graniţă între românii de aici şi cei de peste Prut“
În perioada 31 iulie-2 august 2009, 45 de enoriaşi ai parohiei „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil“, satul Manta, raionul Cahul din Basarabia, au beneficiat de un pelerinaj gratuit la mănăstirile din zona Neamţului şi din Bucovina. Pelerinajul a avut loc cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi a IPS Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor.
Programul basarabenilor care au participat la pelerinaj a început vineri, 31 iulie, la ora 9:00, când s-au închinat la racla în care se află moaştele Sf. Cuv. Parascheva din Biserica „Sf. M. Mc. Gheorghe“, vechea Catedrală mitropolitană din Iaşi. Apoi, IPS Teofan i-a binecuvântat pe toţi românii de peste Prut şi le-a adresat un cuvânt de folos duhovnicesc în care i-a îndemnat să fie tari în credinţă. De organizarea acestui pelerinaj s-a ocupat protos. Nicodim Pavel, secretar II de cabinet al IPS Teofan în cadrul Arhiepiscopiei Iaşilor. Pr. Iulian Budescu alături de câţiva enoriaşi s-au ocupat în Basarabia de obţinerea vizelor necesare. „Sf. Cuv. Parascheva ne-a ajutat întotdeauna şi, de aceea, la recomandarea Înalt Preasfinţitului Teofan, am venit să ne închinăm atât la începutul, cât şi la finalul pelerinajului Ocrotitoarei Moldovei. Mulţumin Mitropolitului Moldovei şi Bucovinei pentru această binecuvântare de a putea vizita mănăstirile din zona Neamţului şi Sucevei“, a spus pr. Iulian Budescu, parohul Bisericii „Sf. Arhangheli“ din comuna Manta, raionul Cahul - Basarabia. Credincioşii din Basarabia au vizitat Mănăstirile Cetăţuia, „Sf. Trei Ierarhi“, Neamţ, Sihăstria, Secu, Agapia, Văratec, Groşi, Voroneţ, Suceviţa, Putna, „Sf. Ioan cel Nou de la Suceava“, dar şi Casa „Ion Creangă“ - Humuleşti sau Chilia Sfântului Daniil Sihastrul. Din grupul de pelerini au făcut parte elevi, studenţi, profesori, medici, care şi-au dorit mult să ajungă la aceste mănăstiri. „Mulţumim Bunului Dumnezeu pentru că rânduit să ajungem la aceste mănăstiri din Moldova, pentru că, într-adevăr, aceste ţinuturi te transformă, te fac să te simţi român. Din punct de vedere ortodox, nu există graniţă între românii de aici şi cei de peste Prut“, a relatat pr. Iulian Budescu. Folosul călătoriilor duhovniceşti La mănăstirile la care au poposit, după ce au luat binecuvântare de la superiorul aşezământului, pelerinii s-au închinat la sfintele moaşte ce se găsesc în majoritatea bisericilor din cadrul mănăstirilor, au vizitat muzee şi au lăsat pomelnice. „Primirile de care am avut parte, slujbele, agapele creştine te sensibilizează, te fac să devii mai bun. Pelerinajul trebuie să ne trezească din starea de păcat şi să ne apropie mai mult de Dumnezeu. Un alt rol al pelerinajului este acela de a aduce şi celor de acasă bucuria şi frumuseţea acestor ţinuturi, de a-i face şi pe aceştia să-şi dorească să ajungă pe aceste meleaguri“, a explicat pr. Iulian Budescu. Pelerinii basarabeni au rămas surprinşi de frumuseţea locurilor pe care le-au văzut şi au ţinut să mulţumească tuturor celor care s-au implicat în organizarea acestei călătorii duhovniceşti. „Pe parcursul acestor trei zile în care s-a desfăşurat pelerinajul, am întâlnit lucruri deosebite care ne-au impresionat mult. Mi-am dorit foarte mult să vizitez Mănăstirea Putna, pentru că Sf. Voievod Ştefan cel Mare este unul dintre cei mai mari voievozi ai neamului nostru, care ne-a apărat ţara şi credinţa străbună“, a afirmat Alexandru Pascal, elev. „Toate mănăstirile pe care le-am vizitat au trezit în noi simţul şi dragostea către Dumnezeu. Noi, românii de peste Prut, ne-am convins încă o dată că aici, în România, este multă credinţă“, a spus Maria Gâscă, profesoară.