Din trecutul Parohiei „Sfântul Ilie“ - Fabric din Timişoara
Începuturile Parohiei Fabric, din capitala Banatului, se află pe la mijlocul secolului al XVIII-lea, atunci când românii din aceste locuri se rugau alături de etnicii sârbi în Biserica "Sfântul Gheorghe" din actuala Piaţă Traian. Treptat, diferenţele etnice s-au conturat, ajungându-se la săvârşirea slujbelor în limbile română şi sârbă, dar care însă nu au rezolvat diferendele. După 1873, cele două comunităţi ortodoxe au început să se separe, punându-se problema dreptului de posesie asupra lăcaşului de cult. Abia la 1901, prin hotărâre judecătorească, românii din această comunitate au fost nevoiţi să se mute la Biserica "Sf. Ilie", din apropiere. Această biserică, în formă de navă şi cu o turlă clopotniţă pe pronaos, fusese construită între 1825 şi 1826, sub îndrumarea protopopului Vasile Georgevici, pentru nevoile pastorale ale comunităţii româneşti din cartierul Fabric, din Timişoara. Construcţia se făcuse prin contribuţia credincioşilor atât din zonă, cât şi a celor din localităţile împrejmuitoare. Alături de Biserica "Adormirea Maicii Domnului", din 1865, biserica românilor din Fabric asculta canonic de Episcopia Aradului. Parohia Fabric a fost una dintre comunităţile etalon ale românilor ortodocşi din părţile Timişoarei, aici dezvoltându-se o frumoasă activitate culturală, prin "Societatea Română de Lectură", care pe la 1882 strângea peste 50 de membri. În anul 1910, Primăria oraşului Timişoara avea în plan amenajarea râului Bega şi instalarea unor turbine electrice. Însă pentru aceste lucrări edilitare era nevoie de spaţiu pe ambele maluri ale Begăi. În urma discuţiilor purtate între reprezentanţii Parohiei Fabric şi ai Primăriei s-a hotărât demolarea Bisericii "Sf. Ilie", în locul acesteia parohia primind spaţiu pentru ridicarea alteia în Piaţa Morii. Pe amplasamentul bisericii demolate la 1913, ulterior a fost ridicată o cruce care aminteşte de existenţa acesteia. Noua biserică a fost ridicată în anul 1912 pe banii Primăriei, după modelul Catedralei mitropolitane din Sibiu. Pictura, sculptura şi mobilierul au fost realizate din banii credincioşilor, care au contribuit inclusiv la construirea, în aceeaşi incintă, a unei şcoli confesionale. Noua biserică era la vremea aceea cel mai încăpător lăcaş de cult din Timişoara, fiind finalizată şi târnosită la 22 septembrie/5 octombrie 1913. Activitatea culturală a parohiei a continuat şi s-a dezvoltat, mai ales prin înfiinţarea Coralei "Speranţa", care a funcţionat sub egida "Societăţii Culturale a Tinerimii Speranţa" şi era membră a "Asociaţiei Corurilor şi Fanfarelor Române din Banat", un organism cultural emblematic pentru această parte a României.