Din trecutul spiritual al Parohiei Urseni, judeţul Timiş

Pe drumul ce duce de la Buziaş spre Timişoara, chiar la intrare în capitala Banatului, este localitatea Moşniţa nouă, din care face parte satul Urseni. Trecutul acestei aşezări de pe malul drept al râului Timiş se pierde în istorie. În timpul stăpânirii otomane, aşezarea se va fi pustiit, ca şi altele din această zonă. La 1746, în vremea episcopului George Popovici al Timişoarei, este atestată o biserică în aşezarea Bătrân. Conform unei mărturii orale, pe la 1740 fundaţiile acestui lăcaş de cult mai puteau fi văzute, pentru ca, la puţin timp, o viitură a Timişului să le piardă. Se pare că apele Timişului i-ar fi determinat pe localnici, pe la 1760, să-şi mute vatra satului mai la nord, acolo unde astăzi se află comunitatea din Urseni. În 1777, credincioşii din Urseni îşi ridică o biserică simplă, de lemn, în formă de navă, închinată Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, pentru a le împlini necesităţile sufleteşti. Un an mai târziu, sub păstorirea preotului Crista Popovici, credincioşii din Urseni au bucuria sfinţirii bisericii. Comunitatea creşte, fiind nevoie de un spaţiu liturgic mai mare. Astfel, la 1813, credincioşii din această parohie adaugă bisericii un turn-clopotniţă din zid, construit în stilul specific bănăţean, de acum lăcaşul având o lungime de 17 m şi o lăţime de 6 m. Pe fiecare latură a naosului erau câte trei ferestre, iar una la absida altarului. La 1828, lăcaşul este împodobit cu o frumoasă pictură, de unde denotă prosperitatea la care ajunsese comunitatea din Urseni. Interesant este că soldaţii romani din scena Patimilor Mântuitorului sunt reprezentaţi cu turbane şi îmbrăcăminte specifice soldaţilor otomani. În anul 1844, biserica din Urseni primeşte un clopot de 100 kg, paroh fiind preotul Moise Popovici, român de prin părţile Macedoniei, care serveşte comunităţii până în 1872. La 1875, comunitatea din Urseni are bucuria de a-l primi pe episcopul Ioan Meţianu al Aradului, prilejuită de încheierea lucrărilor de reparaţie. La 1898 şi 1931, biserica este din nou reparată, tot aici funcţionând Societatea „Sfântul Gheorghe“ a tinerimii creştine. La ultima reparaţie, parohia din Urseni este vizitată de episcopul Grigorie Comşa al Aradului, care remarcă necesitatea ridicării unui lăcaş mai mare, din zid. Aşadar, la 25 iunie 1933, în prezenţa protopopului de Timişoara, se pune piatra fundamentală a noii biserici. Noul lăcaş de cult va fi ridicat prin strădania preotului Vasile Luminosu, timp de cinci ani, în formă de cruce, cu absida altarului poligonală şi decroşată şi cu două turnuri-clopotniţă semeţe înspre apus. Construcţia a fost zidită prin contribuţia extraordinară a credincioşilor din Urseni, a primăriei locale şi chiar a municipalităţii Timişoara, care a donat cărămida. În interior, mobilierul a fost executat din lemn de stejar, iar iconostasul din lemn de tei, pentru ca pictura să fie executată de Simion Băcală din Petroman, în mare parte cu cheltuiala localnicilor. La 29 august 1938, noua biserică din Urseni a fost sfinţită cu hramul „Adormirea Maicii Domnului“, de către episcopul Andrei Mageru al Aradului, protopopii de Timişoara şi Vinga şi numeroşi clerici. În aceeaşi zi au fost sfinţite noua casă parohială şi noul corp de clădire a şcolii. Vechea biserică a fost demolată, pe locul fostului altar fiind aşezată o cruce. Trecutul spiritual al aşezării Urseni este un exemplu de cum ştiu credincioşii dintr-o localitate să grijească de ce au mai sacru în mijlocul lor.