Doar românii cu cetăţenie italiană vor fi dublu impozitaţi
Doar românii care au şi cetăţenie italiană ar urma să fie impozitaţi în Italia pentru imobilele deţinute, conform unui comunicat al preşedintelui Comisiei pentru românii din străinătate a Camerei, William Brînză, care s-a întâlnit cu ambasadorul italian la Bucureşti.
După ce autorităţile din România au declarat că se fac demersurile necesare pentru evitarea dublei impozitări, iar Direcţia Generală Impozitare şi Uniunea Vamală din cadrul Comisiei Europene au informat că examinează legislaţia italiană sub aspectul compatibilităţii cu reglementările europene, şi ambasadorul Italiei la Bucureşti, Mario Cospito, l-a asigurat joi pe deputatul William Brînză că cetăţenii români rezidenţi în Italia nu sunt afectaţi de legea guvernului Monti. Excepţie fac cei care au şi cetăţenia italiană şi care trebuie să se supună legilor statului italian, se arată într-un comunicat. Românii din Italia au primit notificări de la Fiscul italian prin care li se cere să achite o diferenţă de impozit pentru imobilele pe care le deţin în România, Guvernul de la Bucureşti aşteptând clarificări şi din partea CE prin care să se lămurească dacă este încălcată convenţia dublei impuneri. Notificarea a fost transmisă românilor rezidenţi în Italia în baza unui decret-lege emis anul trecut de către Guvernul de la Roma, denumit "Dispoziţii urgente pentru creştere, echitate şi consolidarea conturilor publice" şi care introduce un impozit pe valoarea imobilelor din străinătate perceput tuturor proprietarilor rezidenţi în Italia. Legea îi afectează şi pe cetăţenii străini, implicit pe românii rezidenţi în Italia care trebuie astfel să plătească statului italian o diferenţă de impozit pentru locuinţa din România. Impozitul perceput de autorităţile italiene este de 0,76% din preţul cu care aceştia au cumpărat locuinţa din România, cotă din care este scăzut impozitul plătit deja statului român. În cazul în care actul de proprietate nu prezintă preţul de cumpărare, pentru stabilirea impozitului este luată în calcul valoarea de piaţă a imobilului. Calculele arată că românii rezidenţi în Italia ar trebui să plătească în această ţară un impozit mai mare decât cel datorat în România, chiar dacă va fi acordată o deducere aferentă impozitului plătit în România. (Bogdan Cronţ)