Doi ambasadori, în vizită la Patriarhia Română
La Reşedinţa patriarhală din Bucureşti, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel l-a primit ieri pe Excelenţa Sa domnul Leo Dâaes, ambasadorul Regatului Belgiei la Bucureşti, în vizită de prezentare (foto). Potrivit Biroului de presă al Patriarhiei Române, Excelenţa Sa a subliniat faptul că, deşi este de scurt timp în misiune diplomatică în România, ţară aflată în plin proces de integrare în Uniunea Europeană, a remarcat rolul important pe care Biserica Ortodoxă Română îl are în societatea românească.
Părintele Patriarh a apreciat că ţara noastră poate învăţa din experienţa altor state membre ale Uniunii Europene, dar, în acelaşi timp, poporul român poate contribui la îmbogăţirea Europei unite, din punct de vedere cul-tural şi spiritual. În acest sens, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române l-a informat pe domnul ambasador despre demersurile Patriarhiei Române pentru buna funcţionare a Biroului său de reprezentare pe lângă instituţiile europene, de la Bruxelles. În timpul întrevederii, au mai fost abordate aspecte care privesc, pe de o parte, importanţa reafirmării tradiţiei creştine a Europei, iar, pe de altă parte, necesitatea intensificării dialogului intercultural şi interreligios, subliniindu-se, în acelaşi timp, contribuţia cultelor religioase în promovarea păcii sociale şi în apărarea demnităţii umane. Tot ieri, Patriarhul României l-a primit pe Excelenţa Sa domnul Ljupco Arsovski, ambasadorul Republicii Macedonia la Bucureşti, în vizită de prezentare. Excelenţa Sa a mulţumit pentru primire şi a prezentat diferite aspecte ale vieţii social-politice şi religioase din Republica Macedonia. În acest sens, dl ambasador Ljupco Arsovski a subliniat rolul esenţial al Bisericii Ortodoxe din ţara sa în păstrarea identităţii naţionale, culturale şi spirituale, ţinând cont de complexitatea relaţiilor istorice dintre popoarele din peninsula Balcanică. PF Patriarh Daniel a subliniat necesitatea intensificării cooperării între popoarele din această regiune, precum şi a comuniunii dintre Bisericile Ortodoxe, pentru o mărturie comună mai susţinută, în contextul lumii secularizate de astăzi.