Doi teologi au primit tunderea în monahism în preajma prăznuirii Sfântului Nicolae
Trăim într-o epocă în care omul se risipește în multe activități inutile, efemere, străine de scopul pentru care a fost creat de Dumnezeu. Într-o astfel de perioadă marcată de secularizare, este absolut necesar să ne raportăm la monahism, întrucât el este un pilon principal care a menținut nealterate, de peste 2.000 de ani, învățătura și tradiția dinamică a Bisericii Ortodoxe, indiferent de timpurile potrivnice sau favorabile prin care a trecut.
Pentru orice comunitate monahală, primirea chipului îngeresc sau tunderea în monahism a unui novice reprezintă o bucurie și o binecuvântare. Pentru credincioșii și monahii din Arhiepiscopia Bucureștilor, luna aceasta au avut loc două astfel de evenimente care au prilejuit mare bucurie în obștile mănăstirilor Radu Vodă și Cernica. Doi teologi au ales să făgăduiască înaintea Sfântului Altar că vor trăi până la mormânt o viață de rugăciune, pocăință, feciorie, ascultare și neagonisire, răbdând toate pentru dragostea pe care o au față de Dumnezeu și de oameni.
Tânărul monah, care a primit în cadrul slujbei numele Macarie, este absolvent al Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București și s-a remarcat în activitatea sa ca un râvnitor ostenitor al Catedralei Patriarhale, fiind paracliser în acest loc din anul 2006. Părintele Macarie a publicat Viața Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, Catedrala Patriarhală. Mărturii Epigrafice și a coordonat realizarea volumului Sfântul Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor - Cuvinte către pelerini, studii și mărturii contemporane.
La finalul slujbei de călugărie, Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul a rostit un cuvânt în care a vorbit despre lucrarea duhovnicească pe care monahul este chemat să o facă: „A reduce existența doar la tine şi la Dumnezeu în lume nu înseamnă a uita de lume, ci a te apropia și a trăi esențialul, adică viața în Dumnezeu, Care poate schimba lumea în bine; a trăi în prezența lui Dumnezeu cu intensitate, convingere, cu seriozitate și profunzime. Comuniunea esențială și prioritară dintre tine și Dumnezeu, dintre mine și Dumnezeu, este condiția fundamentală și principală a comuniunii dintre noi, precum și garanția comuniunii sfinților în iubire, în adevăr și lumină. Dacă noi, ca persoane individuale, nu dezvoltăm o relație reală și profundă cu Dumnezeu, nu vom putea dezvolta relații reale şi sincere nici între noi, în mijlocul comunității”.
Părintele Nicolae Iftimiu este absolvent al Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București și al Facultății de Relații Economice Internaționale din cadrul Academiei de Studii Economice București, în prezent realizându-și studiile doctorale la Facultatea de Teologie din București, la specializarea Teologie sistematică. Părintele Nicolae este consilier patriarhal și directorul Agenției de știri BASILICA a Patriarhiei Române. A publicat volumul Patima lăcomiei de arginți și pastorația celor zgârciți, precum și alte articole și traduceri ale unor scrieri teologice.
În cadrul slujbei, monahul, care și-a afierosit viața slujirii lui Hristos, a primit numele Nicolae, după numele sfântului mult iubit de toți credincioșii, cinstit în acea zi. Slujba a fost săvârșită de părintele arhimandrit Clement Haralam, Mare Eclesiarh al Catedralei Patriarhale. Monahul Nicolae i-a avut ca nași de călugărie pe părintele protosinghel Vasile Pârjol, starețul Mănăstirii Cernica, și pe părintele arhimandrit Siluan Antoci, starețul Mănăstirii „Înălțarea Sfintei Cruci”-Brusturi, din județul Neamț.
La finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul a rostit un cuvânt în care a evidențiat măreția slujirii monahale: „Esența misiunii este mărturisirea lui Hristos, adică a vieții, a pătimirii, a morții și învierii Sale, în ascultare față de Dumnezeu Tatăl și din iubire față oameni. Hristos Cel înviat este Cel pe Care trebuie să-L mărturisim și a Cărui viață trebuie s-o împărtășim. Apostolii lui Hristos și toți urmașii lor nu sunt trimiși să se comunice pe ei înșiși, să arate calitățile, talentele ori capacitățile lor. În schimb au cinstea de a-L oferi lumii pe Hristos, prin modul lor de viețuire, prin vestirea Evangheliei, prin cuvinte, prin fapte bune, prin Sfintele Taine, anunțând tuturor vestea cea bună a mântuirii, precum primii apostoli. Iar în mijlocul acestei misiuni la care este chemat, părintele Nicolae trebuie să împlinească și chemarea tainică a crucii călugăriei, a retragerii din lume spre a sluji mai mult pentru sfințirea lumii”.
Cele două călugării la care au asistat credincioșii din Arhiepiscopia Bucureștilor la începutul acestei luni, în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, îndeamnă la reflecție asupra vieții noastre duhovnicești. Fie că suntem mireni sau monahi, toți suntem datori să păstrăm în inimile noastre disponibilitatea spre jertfă, spre pocăință și spre iubire de frați, pentru ca astfel să ne răstignim patimile, adică obiceiurile cele păcătoase care ne înstrăinează de Dumnezeu. Toți suntem chemați să ne sfințim viața pentru a intra în comuniune veșnică de iubire cu Dumnezeu, izvorul sfințeniei. Referitor la necesitatea unei astfel de trăiri, care să graviteze în jurul învățăturilor Mântuitorului Iisus Hristos, pe care mulți aleg să o îmbrățișeze prin încadrarea în viața de obște a mănăstirilor, Sfântul Ioan Gură de Aur mărturisea: „Adeseori m-am rugat să nu mai fie nevoie de mănăstiri. Aş dori să fie în lume atât de mare înțelegere şi bună rânduială, încât nimeni să nu mai aibă nevoie să fugă în pustie. Dar pentru că toate s-au întors cu susul în jos, (...) oamenii care doresc liniştea părăsesc oraşele şi îmbrăţişează pustia” (Apologia vieții monahale, EIBMBOR, 2007, p. 200).