Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Moaștele Sfintei Olimpiada, mama Sfântului Petroniu de la Prodromu, au fost deshumate

Moaștele Sfintei Olimpiada, mama Sfântului Petroniu de la Prodromu, au fost deshumate

Galerie foto (14) Galerie foto (14) Știri
Un articol de: Flavius Popa - 18 Mai 2026

Moaștele Sfintei Olimpiada din Fărcașa, mama Sfântului Petroniu de la Prodromu, au fost deshumate în această dimineață, 18 mai, la cimitirul Parohiei „Sfântul Nicolae” din Fărcașa, județul Neamț. Momentul a avut loc în prezența Preasfințitului Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, și a Preasfințitului Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.

Etapa care a avut loc luni dimineață face parte din procesul specific canonizării noilor sfinți ai Bisericii Ortodoxe Române, deshumarea fiind un moment important în rânduiala lor de cinstire.

După scoaterea din mormântul familiei, sfintele moaște au fost așezate în câteva lădițe special pregătite și au fost duse în biserica Parohiei „Sfântul Nicolae”, pentru o scurtă rugăciune.

„Sfânta Olimpiada s‑a născut în 1880, a trecut prin vremuri grele: două războaie mondiale, vremuri de sărăcie, vremuri de încercare, dar vremuri în care oamenii își păstrau dreapta credință ca o ancoră, ce făcea să nu se clatine în fața vânturilor puternice ale muntelui, precum corabia nu este luată de valuri și furtuni atunci când are ancora bine înfiptă. Sfânta a avut această ancoră tare, dreapta credință care a însoțit‑o și pe care a împărtășit‑o celor 8 copii ai săi, dintre care Sfântul Cuvios Petroniu, înaintea sa proslăvit întru sfinți, a dat el însuși mărturie de viața cea dreaptă a mamei sale. Femeie puternică, femeie robustă, avea să se dovedească și suflet puternic, suflet încercat nu pentru că s‑a tânguit având mulțime de copii, ci a înțeles să‑și ducă viața cu hărnicie, cu hărnicie trupească îngrijind de animalele din ograda lor, punând mâna pe coasă, îngrijind de cele pentru milostenie, pe care o făcea în fiecare sâmbătă. Dar nu puternică doar în trup, dar puternică și în suflet, pentru că avea grijă deopotrivă de cuvântul rugăciunii, de cuvântul credinței, de a împărtăși bucurie celorlalți. Sunt împreună cu noi la acest moment nepotul și nepoata, care au mărturisit că, atunci când era bolnavă, ultimii 3 ani i‑a petrecut la pat. A avut o boală dureroasă, dar totuși nu se tânguia. Când vedea că erau copii la poartă, îndemna pe fata ce avea grijă de ea: «Du‑te și împărtășește‑le! Dă‑le un covrig, dă‑le ceva!» «Le‑am dat, mamă». «Mai dă‑le, nu te zgârci!». Acest belșug vine dintr‑un belșug al inimii care învață să dăruiască, care are ce să dăruiască, pe lângă colac, dragostea și credința pe care le împărtășește. Astăzi am găsit osemintele așa cum ne așteptam, iar osemintele ei, ca omul care a purtat Duhul Sfânt, le cinstim ca pe sfinte moaște, și din sfintele ei moaște ne rugăm să ne dea și nouă, prin atingere, putere, înțelepciune, să ne ducem și noi statornic viața până la capăt, precum ea și‑a dus‑o, și atunci când durerile se vor abate și în trupul nostru, precum și ea le‑a dus timp de 3 ani, să putem să trecem cu aceeași bărbăție, cu aceeași dăruire de sine, cu aceeași credință. Veșnică să fie pomenirea ei și de astăzi înainte o vom pomeni nu rugându‑ne pentru ea, ci cerându‑i Domnului și ei să se roage pentru noi, să ajute sufletelor noastre să trecem așijderea prin viață”, a afirmat, în cuvântul său, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul.

Olimpiada Tănase a fost canonizată de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în ședința sa din 1 iulie 2025, cu titulatura „Sfânta Olimpiada din Fărcașa”, și prăznuirea în ziua de 4 iulie. În Arhiepiscopia Iașilor, alături de ea, au mai fost canonizate încă 5 femei românce.