Două zile de sărbătoare la Mănăstirea Secu
Hramul Mănăstirii Secu din judeţul Neamţ a adunat anul acesta peste 1.000 de pelerini, care au asistat la slujba Sfintei Liturghii ce a fost oficiată cu acest prilej de trei ierarhi din Sfântul Sinod al Bisericii noastre. Sărbătoarea vechii aşezări monahale a continuat şi ieri, când au fost prăznuiţi Sfântul Mitropolit Varlaam al Moldovei şi Sfântul Ioan de la Râşca şi Secu.
Mănăstirea Secu şi-a serbat sâmbătă, 29 august 2009, de Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, hramul. Programul liturgic a început vineri seara cu slujba Privegherii, oficiată într-o atmosferă duhovnicească, la lumina lumânărilor, de Înalt Preasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, care a vorbit la final despre semnificaţia acestei slujbe. În dimineaţa zilei de hram, moaştele Sfântului Ierah Varlaam au fost scoase în procesiune în curtea mănăstirii, pentru a fi venerate de către credincioşi, urmând ca mai apoi să aibă loc slujba Sfântului Maslu, slujba Acatistului Sfântului Ioan Botezătorul şi Ceasurile III şi VI. Slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de IPS Teofan, de PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, şi de PS Ioachim Băcăuanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Romanului, înconjuraţi de un sobor de 40 de preoţi şi diaconi. Vremea frumoasă a sfârşitului de vară a completat frumuseţea sărbătorii de la Mănăstirea Secu, la care au asistat şi autorităţi locale şi judeţene. În cadrul Sfintei Liturghii, monahul Iustin Câmpanu a fost hirotonit diacon, iar ieromonahul Damaschim Avătăjiţei, egumenul Schitului Băiceni, al Mănăstirii Secu, a fost ridicat la rangul de protosinghel. Cuvântul de învăţătură din cadrul Sfintei Liturghii a fost ţinut de PS Calinic Botoşăneanul, care a vorbit despre semnificaţiile Evangheliei citite în ziua de prăznuire a Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul, dar şi despre păcatul desfrânării, în care a căzut Irod. Mesajul pe care îl transmite Sfântul Ioan în ziua martiriului său La finalul Sfintei Liturghii, Mitropolitul Teofan a făcut referire la două mesaje pe care Biserica le transmite în ziua de 29 august, de sărbătoarea Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul. „Mesajul Sfântului Ioan Botezătorul este acela de a crede în Hristos şi de a ne pocăi. Să sporească în casele frăţiilor voastre credinţa în Hristos şi conştiinţa mărturisirii propriilor păcate“, a spus Înalt Preasfinţitul Teofan, care a citit la final o rugăciune de dezlegare. Arhim. Vichentie Amariei, stareţul Mănăstirii Secu, a mulţumit ierarhilor, preoţilor şi credincioşilor prezenţi la hram, îndemnându-i pe pelerini să participe la slujba Sfintei Liturghii, care a avut loc ieri în cinstea Sfântului Mitropolit Varlaam al Moldovei şi a Sfântului Ioan de la Râşca şi Secu. „Venim des la această frumoasă mănăstire“ Cei peste 1.000 de credincioşi prezenţi la sărbătoarea Mănăstirii Secu au participat la slujba Sfintei Liturghii şi s-au închinat la moaştele Sfântului Varlaam, rugându-se pentru sănătate şi mulţumind lui Dumnezeu pentru binefacerile primite. „Am venit cu drag la slujba de hram a Mănăstirii Secu şi m-am rugat la Dumnezeu, că la El e toată nădejdea. Ne-am închinat la sfintele moaşte, dar şi în biserică, unde am lăsat şi un pomelnic. Suntem din zona Neamţului şi venim des la această frumoasă mănăstire“, a declarat Ana Manole, din Grumăzeşti. „Am ştiut că este hramul Mănăstirii Secu şi am venit să particip la slujbă. Ne-am rugat pentru sănătatea copiilor. Suntem în pelerinaj la mai multe mănăstiri din zona Moldovei“, ne-a spus Valeria Moroz, din Iaşi. „Am ascultat slujba Sfintei Liturghii, care a fost deosebită. Ne-am închinat la racla în care se află moaştele Sfântului Varlaam. Cu ajutorul Bunului Dumnezeu vom rămâne în zonă pentru a participa la cel de-al doilea hram al Mănăstirii Secu, când sunt pomeniţi doi mari sfinţi români“, ne-a relatat Petru Taciuc, din Paşcani.