Drumurile romane din Apuseni, pe Google Earth
Traseele drumurilor romane din Munţii Apuseni, de pe Valea Arieşului şi de pe Valea Ampoiului, vor putea fi vizualizate pe Google Earth, la finalul unei campanii, desfăşurate în premieră pentru România, de identificare şi cartografiere a vechilor căi de comunicaţii, care se va derula pe parcursul a trei ani. Între 21 august şi 5 septembrie, în judeţul Alba are loc prima ediţie a Universităţii de Vară de restaurare de monumente şi situri „Pe drumurile romane în Ţara Moţilor“, organizată de asociaţia Rencontres du Patrimoine Europe - Roumanie, sub înaltul patronaj al Academiei Române şi cu sprijinul Fundaţiei Raţiu.
Directorul Universităţii, Horia Ciugudean, a spus că în acest an se va parcurge traseul Turda-Buru-Vidolm-Lunca-Sălciua-Baia de Arieş-Lupşa-Roşia Montană, adică în jur de 100 de kilometri. În fiecare zi se va parcurge pe jos câte un sector de drum. În 2010 va urma tronsonul Roşia Montană-Bucium-Zlatna-Alba Iulia, iar în 2011 Zlatna-Geoagiu Băi, judeţul Hunedoara. De asemenea, se urmăreşte înre-gistrarea monumentelor şi obiectivelor istorice şi naturale din apropierea traseului. La finalul campaniei, se va filma din avion întregul traseu cartografiat. Horia Ciugudean a subliniat că organizatorii acţiunii au apelat, pentru identificarea traseelor, şi la Harta Josefina, din secolul al XVIII-lea, din timpul Imperiului Habsburgic. Zona Munţilor Apuseni are un potenţial deosebit pentru turismul cultural. În Anglia, de exemplu, Valul lui Hadrian este inclus în turismul cultural. La universitatea de vară participă cadre universitare şi studenţi din Bucureşti, Sibiu, Cluj-Napoca şi Timişoara, printre invitaţi fiind secretarul general al Consiliului Internaţional pentru Monumente şi Situri Istorice, dr. Christoph Machat, şi prof. dr. Enzo Nocifora, de la Universitatea Sapienza din Roma, preşedintele Academiei Române, Ionel Haiduc, conform Agerpres.