Duhovnicul Fotie Petrescu de la Cernica

Era un tânăr firav, mic de statură, blond, cu ochii albaştri ca cerul, cu inima plină de pace şi seninătate, cu graiul încet şi blajin, foarte ascultător şi râvnitor în rugăciune, atunci când intra pe poarta Mănăstirii Cernica. Din dragoste pentru Hristos a mers în pelerinaj la locurile sfinte,

pentru a săruta Mormântul Domnului, apoi s-a nevoit o vreme în pustiul Iordanului. Postea toată ziua, se ruga permanent cu lacrimi, răbda fierbinţeala soarelui de peste zi şi frigul nopţii, dar nu a putut vieţui mult, din cauza sănătăţii sale şubrede. A mers apoi la Muntele Athos, pentru a se ruga împreună cu monahii români. Înainte de 1940 a revenit în ţară, stabilindu-se la mănăstirea sa de metanie unde a fost hirotonit ieromonah. "La spovadă avea răbdare oricând aveai nevoie de sfinţia lui şi oricât, spunea un fiu duhovnicesc. Avea o vorbire simplă şi, în câteva fraze nevariate, îţi dădea toată sămânţa sfătuirii care urma apoi să rodească în tine". A vieţuit la Cernica până în decembrie 1964, când a fost chemat în lumea drepţilor.