Duminica, cerul se îmbracă în lumină

În şase zile, Dumnezeu a creat cerul şi pământul, iar ziua a şaptea a fost zi de odihnă: "Şi a binecuvântat Dumnezeu ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că într-însa S-a odihnit de toate lucrurile Sale..." (Fc. 2, 3). În fiecare duminică se îmbracă cerul în lumină şi într-o pace cerească. Cu ziua de duminică începe eternitatea.

Prin zi de odihnă nu se înţelege şi zi nelucrătoare, zi de repaos total, pentru că la Dumnezeu nu este niciodată totală nelucrare sau nemişcare, ci de la început, de la creaţie, toată creatura este în mişcare, în lucrare. Totul se mişcă în univers şi totul se mişcă şi în cea mai mică părticică din materie, totul este în activitate, în mişcare, deşi cu ochiul liber această mişcare este neobservată de noi. Dar s-a observat că materia este formată din atomi. Mai nou, ştiinţa a avansat şi a constatat că şi atomul nu este indivizibil, ci este compus din părţi care au fost numite protoni şi neutroni, dar şi aceştia se descompun în fotoni, deci în unde de lumină, aşa cum materia de la început a fost formată. Deci totul este în mişcare, de la foton până la marile corpuri cereşti. Şi în corpul nostru totul este în mişcare, totul este în lucrare. Nu numai organele, ci şi sângele şi carnea şi osul sunt compuse din celule care sunt în mişcare, fără ca noi cu ochiul liber să putem observa. Însă totul se mişcă după o impresionantă ordine. Nici în natură, nici în corpul nostru mişcarea nu este haotică, nimic nu se mişcă în dezordine, ci în toate există o desăvârşită disciplină, totul lucrează după o perfectă ordine supravegheată de Dumnezeu. Providenţa dumnezeiască coordonează şi supraveghează totul. Acesta este, deci, repaosul lucrător, lucrarea care niciodată nu încetează, după cum ne asigură şi despre aceasta Cuvântul lui Dumnezeu, adică Iisus Hristos, Care este Dumnezeu întrupat şi Care zice: "Tatăl Meu lucrează şi Eu lucrez..." (In. 5, 17). Eliberarea poporului lui Israel a fost un semn al eliberării reale a omenirii din robia trupului şi a sufletului deopotrivă. În amintirea acelui eveniment s-a dat nume zilei a şaptea de Sabat, Ziua Sâmbetei. După Întruparea Fiului lui Dumnezeu, Sabatul, care aminteşte doar de eliberarea unui popor, a poporului evreiesc din Egipt, ziua Sabatului a devenit Ziua Domnului, ziua eliberării întregului neam omenesc din robia morţii şi a păcatului, eliberare pe care a făcut-o Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, prin Jertfa şi Învierea Sa. Domnul a făcut această strămutare pentru că Întruparea, Jertfa şi Învierea Sa au adus eliberarea întregului neam omenesc din robia şi osânda veşnică la viaţa şi fericirea veşnică, de la întunericul nefericirii şi al morţii la lumina Învierii şi a fericirii veşnice. Paştile evreiesc, care aminteşte de eliberarea evreilor din Egipt, au fost o umbră, o prevestire a Învierii Domnului, prin care Iisus Hristos a eliberat întreg neamul omenesc din robia veşnică a iadului. Din voia Sa, Mântuitorul a dat lumii Paştile cele noi şi sfinte cu care începe eternitatea, viaţa cea fericită şi fără de sfârşit a omului, a întregului neam al lui Adam, care crede, Îl iubeşte şi ascultă pe Fiul lui Dumnezeu. Ziua Domnului Toate evenimentele mari din viaţa cea nouă, din viaţa creştină, sunt legate de ziua Domnului, de Duminică. În această zi, Domnul a înviat. În această zi, Domnul S-a arătat mironosiţelor şi a spus: "Eu merg la Tatăl Meu şi la Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu şi la Dumnezeul vostru..." (In. 20, 17). În această zi, Domnul S-a arătat la doi ucenici ce călătoreau spre Emaus, care se îndoiau de dumnezeierea şi Învierea Lui, mustrându-i pentru îndoiala lor. (…) Luând în mâini pâinea a frânt-o, iar când a frânt pâinea în faţa lor şi-a arătat faţa Sa dumnezeiască, iar ucenicii "în frângerea pâinii L-au cunoscut". (…) În această zi, în ziua Învierii Domnului, spre seară, Domnul a intrat prin uşile încuiate la ucenicii Săi şi le-a zis: "Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi. Şi zicând acestea a suflat asupra lor şi le-a zis: Luaţi Duh Sfânt! Cărora veţi ierta păcatele le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine vor fi ţinute" (In. 20, 21-23). Atunci, în Ziua Învierii, Hristos a întemeiat marea Taină a Bisericii Sale, Preoţia. (…) În ziua aceasta, în Ziua Duminicii, Domnul, care S-a înălţat la cer la patruzeci de zile şi stă de-a dreapta Tatălui, la cincizeci de zile după Înviere trimite de la Tatăl pe Duhul Sfânt "care de la Tatăl purcede", cum a spus lămurit şi înainte de Înviere (In. 15, 26). Aşadar, în această zi, în ziua Cincizecimii, prin Pogorârea Sfântului Duh s-a întemeiat Împărăţia lui Dumnezeu pe pământ, Biserica lui Hristos. (…) Clopotele Bisericii noastre ne vestesc în toate sărbătorile şi duminicile triumful Împăratului lumii, triumful lui Hristos asupra "întunericului cel din afară", cum numeşte Iisus Hristos locul lipsit de lumina Sa, Care ne-a spus când a venit pe pământ: "Eu sunt Lumina lumii!". "Voi sunteţi fiii luminii", le-a zis Fiul lui Dumnezeu, Care cu moartea pe moarte a călcat şi celor din morminte viaţă le-a dăruit. † Justinian Arhiepiscop al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului