După CE, taxa auto este contestată şi de importatorii de autovehicule
Producţia autohtonă de automobile ar putea avea de suferit din cauza importului de maşini second-hand, care nu se încadrează în nici o normă de poluare. Reprezentanţii Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Autoturime susţin că proiectul Guvernului privind taxa auto include şi punctele lor de vedere, dar sunt îngrijoraţi că scăderea cuantumului acesteia ar putea stimula importul de rable. „Suntem foarte îngrijoraţi, foarte îngrijoraţi în primul rând pentru că nu mai există componenta importantă de încurajare a vânzării de maşini noi, respectiv de maşini second hand cât mai noi. Acest lucru va conduce la încurajarea, nedorită la noi, a importurilor de rable“, a declarat vicepreşedintele APIA, Brent Valmar. Vicepreşedintele APIA avertizează că importurile de maşini care nu se încadrează în nici o normă de poluare ar putea provoca reale probleme economice. „Ar putea avea o influenţă negativă asupra producătorului local şi al vânzărilor de Dacii. Nu aş vrea să insist asupra componentei economice care ar putea într-o situaţie tragică să ducă chiar la pierderi de locuri de muncă şi la probleme privind începerea producţiei Ford la Craiova“, a explicat Brent Valmar. Deşi APIA este de acord cu varianta guvernamentală a taxei auto trimisă la Bruxelles, reprezentanţii asociaţiei subliniază faptul că o taxă redusă pentru maşinile cu o valoare de piaţă mai mică încurajează importul rablelor, lucru nedorit. Un alt efect negativ ar fi înmulţirea numărului de accidente rutiere care au în prim-plan maşini second hand. „Din informaţiile noastre se pare că se reduce valoarea maşinilor second hand mai repede decât ar fi normal. Ceea ce ar putea să ducă la faptul că o maşină veche de 15-20 de ani să ajungă la nivelul de taxă spre «0», opţiune pe care noi o criticăm şi ne exprimăm părerea că e de nedorit pentru ansamblul industriei auto în România“. În sprijinul APIA au sărit şi oamenii de afaceri care spun că producţia autohtonă implică înfiinţarea unor locuri de muncă, fapt ce are un impact pozitiv asupra economiei româneşti. (S.D.)