„După sfinţire, biserica devine darul lui Dumnezeu pentru noi”
▲ Altarul Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Galata, Protopopiatul Iaşi 1, cel mai mare şi mai nou lăcaş de rugăciune din acest cartier, a cărui construcţie este finalizată în cea mai mare parte, a fost sfinţit, sâmbătă, 13 octombrie, de PF Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române ▲ PF Patriarh Daniel a rostit un cuvânt de învăţătură despre rolul bisericii sfinţite în viaţa credincioşilor, ca dar al lui Dumnezeu către oameni, şi a evidenţiat însemnătatea punerii moaştelor sfinţilor mucenici în piciorul sfintei mese din altar ▲ PF Patriarh Daniel a înmânat distincţii de vrednicie şi diplome de onoare sponsorilor şi binefăcătorilor creştini care au contribuit la construcţia bisericii şi la amenajarea altarului pentru sfinţire ▲ Cu acest prilej, preotul paroh Mircea Stoleriu a primit distincţia de iconom stavrofor ▲
Câteva mii de credincioşi din cartierele ieşene Galata şi Mircea cel Bătrân, cărora li s-au alăturat două grupuri mari de turişti străini din Danemarca şi Suedia, aflaţi în pelerinaj la sărbătoarea Cuvioasei Parascheva, ocrotitoarea Moldovei, au înfruntat, în friguroasa zi de toamnă de sâmbătă, 13 octombrie, ploaia şi vântul tăios pentru a participa la sfinţirea altarului bisericii cu hramurile „Adormirea Maicii Domnului” şi „Sfânta Teodora de la Sihla” situată pe Calea Galatei nr. 5, Protopopiatul Iaşi 1. Importantul eveniment din cadrul Protopopiatului Iaşi 1, al cărui protopop este părintele Constantin Andrei, se înscrie în programul manifestărilor religioase de la Iaşi prilejuite de hramul Sf. Cuv. Parascheva. Un sobor de preoţi, condus de Înalt Prea Sfinţitul Petru, Mitropolitul Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, a oficiat, începând cu ora 08.00, Utrenia şi, în continuare, Sfânta Liturghie. La ora 11:30, PF Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române şi Locţiitor de Mitropolit al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, a sosit pentru a oficia slujba de sfinţire a altarului noii biserici din Galata, a cărei construcţie a început în anul 1990, sub directa îndrumare a preotului paroh Mircea Stoleriu.
Înconjurat de un sobor format din 60 de ierarhi, preoţi şi diaconi de la Centrul Eparhial Iaşi, de la unele mănăstiri din judeţele Iaşi şi Suceava, precum şi de la parohiile din cuprinsul Protopopiatelor Iaşi 1 şi 2, Prea Fericitul Părinte Patriarh Daniel a oficiat, între orele 11:30-13:30, slujba de sfinţire a altarului. Din soborul de ierarhi au făcut parte IPS Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, IPS Petru, Mitropolitul Basarabiei, PS Casian, Episcopul Dunării de Jos, şi PS Irineu Slătineanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Râmnicului.
În cuvântul de învăţătură rostit cu acest prilej în faţa miilor de credincioşi care l-au aşteptat cu multă dragoste şi cu braţele pline de frumoase flori de toamnă, PF Părinte Patriarh Daniel a vorbit despre semnificaţia construirii primelor biserici creştine pe osemintele sau moaştele martirilor, importanţa duhovnicească a deţinerii, în bisericile noastre ortodoxe, a moaştelor diferiţilor sfinţi şi martiri, precum şi despre puterea biruitoare a acestora asupra păcatului şi a violenţei încă din timpul vieţii lor închinate lui Hristos. În context, Prea Fericitul Părinte Daniel a explicat rostul punerii moaştelor sfinţilor mucenici în piciorul sfintei mese, după ce s-a citit o rugăciune specială, prin care se aminteşte că Dumnezeu a preamărit pe sfinţii martiri sau mucenici, rânduind ca sfintele lor moaşte să fie răspândite pe tot pământul spre rodire şi tămăduire. „Punerea moaştelor sfinţilor mucenici în piciorul sfintei mese ne arată mai clar că Biserica lui Hristos are ca temelie taina Sfintei Cruci, iubirea lui Hristos mai tare decât moartea. Iubirea din taina Crucii îşi va arăta slava ei în taina Învierii, în misterul Învierii lui Iisus Hristos”, a spus Prea Fericitul Părinte Daniel.
Referindu-se, în continuare, la cele trei evenimente de sfinţire care au avut loc în ultima perioadă în Iaşi - resfinţirea Bisericii „Sf. Petru şi Pavel” din cartierul ieşean Moara de Vânt, resfinţirea altarului Catedralei mitropolitane şi sfinţirea altarului bisericii din Galata, Prea Fericitul Părinte Daniel i-a felicitat pe cei care s-au ostenit să finalizeze lucrările la timp, în cinstea sărbătorii Sf. Cuv. Parascheva şi a arătat în ce constă importanţa sfinţirii unei biserici. „Până în momentul sfinţirii, biserica este un dar al nostru către Hristos Domnul. După sfinţire, ea devine darul Lui pentru noi. Noi oferim lui Dumnezeu daruri din lumea aceasta - cărămidă, lemn, metal, marmură -, lucruri pe care le confecţionăm din materia existentă. După sfinţire, casa aceasta nu mai este a noastră, ca proprietate, ea este doar juridic ca proprietate, dar din punct de vedere spiritual şi existenţial, ea este casa lui Dumnezeu şi poarta cerului. Este casa Sfintei Treimi. De aceea, către sfârşitul slujbei de sfinţire a unei biserici ortodoxe, se spune: «Această casă Tatăl a zidit-o, această casă Fiul a întărit-o, această casă Duhul Sfânt a înnoit-o, a luminat-o şi a sfinţit sufletele noastre». Casa este a Sfintei Treimi, dar fericiţi sunt cei care au împrumutat mâna lor Preasfintei Treimi, ca să zidească această casă”, a spus, în final, PF Părinte Daniel.
La sfârşitul slujbei de sfinţire, PF Patriarh Daniel a oferit distincţii de vrednicie şi diplome de onoare tuturor celor care s-au implicat direct, până în prezent, în construcţia bisericii. În acelaşi timp, PF Patriarh Daniel a felicitat credincioşii, dar şi preotul paroh pentru terminarea, în cinstea sărbătorii Sf. Cuv. Parascheva, a lucrărilor de bază, exterioare şi interioare, şi a promis că va fi prezent în mijlocul enoriaşilor acestei parohii şi cu prilejul sfinţirii picturii măreţului lăcaş bisericesc.
Părintele paroh Mircea Stoleriu, căruia Prea Fericitul Părinte Daniel i-a acordat, în cadru sărbătoresc, distincţia bisericească de iconom stavrofor, a mulţumit, la finalul evenimentului, pentru binecuvântări şi pentru sprijinul pe care l-a primit întotdeauna din partea Chiriarhului pentru îndeplinirea îndatoririlor sale parohiale. El a mulţumit, de asemenea, autorităţilor locale şi enoriaşilor care i-au fost alături în toţi cei 17 ani de când se lucrează la biserica din Galata. Sărbătoarea s-a terminat la miezul nopţii, după trecerea tuturor credincioşilor, femei şi bărbaţi, conform tradiţiei, prin sfântul altar.