„E nevoie de un program naţional pentru Alzheimer“

Este concluzia la care au ajuns medicii specialişti participanţi, la sfârşitul săptămânii trecute, la Conferinţa Naţională Alzheimer. Potrivit datelor oficiale, în România există circa 200.000 de persoane care suferă de această boală, însă doar 10-15% ajung să fie diagnosticate

şi să se trateze. Specialiştii susţin că boala Alzheimer necesită sprijin prin informare permanentă, susţinere morală, asigurarea continuităţii îngrijirii persoanei suferinde în cadrul unei reţele de servicii specializate şi adecvate evoluţiei bolii. Din păcate, în România sumele alocate acestui domeniu sunt insuficiente. Costul mediu al îngrijirii unei persoane cu Alzheimer este în jur de 12.200 de dolari anual, în timp ce nivelul cel mai ridicat atinge 26.000-36.000 de dolari, incluzând şi îngrijri informale în SUA. Potrivit conf. dr. Cătălina Tudose, preşedinta Societăţii Române Alzheimer, se impune o strategie naţională la nivel guvernamental privind asistenţa persoanelor cu demenţă Alzheimer, care ar trebui să cuprindă, într-o primă fază, cel puţin măsuri minime care să asigure un nivel decent de asistenţă medico-socială a bolnavului. De asemenea, se impune un registru naţional pentru bolnavii cu demenţă, înregistrarea cazurilor sociale, proiecte de evaluare a nevoilor acestora, programe de educare şi informare a familiei, destigmatizarea, evaluarea clinică periodică pe parcursul evoluţiei bolii, asistenţă comunitară realizată cel puţin de un cadru mediu şi calificarea personalului. "Sunt, din păcate, şi medici, în număr destul de mare, cu rezerve în a începe un tratament pentru o persoană vârstnică cu tulburări de memorie, medicii de familie fiind încă în mică măsură specializaţi atât în procesul de diagnostic, cât şi în îngrijirea pe termen lung. Drept consecinţă, în România diagnosticul bolii se face tardiv, perioada de supravieţuire de la momentul punerii diagnosticului fiind de aproximativ trei ani şi jumătate, comparativ cu durata obişnuită a bolii, de 8-12 ani", a declarat dr. Tudose. Aceasta a mai subliniat că demenţa nu este recunoscută ca o boală publică, "luând în considerare numai cazurile de demenţă Alzheimer şi fiind dovedit faptul că alături de o persoană cu demenţă sunt implicate alte 3-4 persoane", ceea ce înseamnă că este profund perturbată calitatea vieţii a cel puţin un milion de oameni.