„E ruşine să ne mai numim fiii acestei sterpe din fire”

Un articol de: Marius Nedelcu - 06 Mai 2022

În teologia ortodoxă se face distincție între cu­noaș­terea rațională, care se întemeiază pe puterile naturale ale omului, și cunoașterea duhovnicească, ce are loc în urma experienței nemijlocite și directe a omului cu Dumnezeu. Sunt două feluri de cunoașteri. Una care semețește pe om și alta numită mântuitoare. Când Domnul Hristos spune tânărului bogat să se lepede de toată avuția lui și să-I urmeze, Părinții Bisericii au spus că această avuție se referă și la toată știința lumească dobândită de el. Rugăciunea este calea prin care omul are acces la vederea sau experiența lui Dumnezeu. Dar nu numai rugăciunea, ci ea este în legătură strânsă cu poruncile pe care Domnul ni le-a transmis. Importanța poruncilor este ilustrată și de Sfântul Grigorie Palama, care este fidel tradiției Părinților: „Căci, iată, Dionisie cel Mare spune limpede, cum am arătat şi în «Cuvântul despre cunoştinţa mântuitoare», că «asemănarea şi unirea noastră cu Dumnezeu se săvârşeşte numai prin păzirea poruncilor dumnezeieşti»” (Filocalia, volumul 7, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2013, p. 317).

Acest lucru ne arată că nimeni nu poate dobândi cunoașterea adevărată a lui Dumnezeu dacă nu împlinește cuvintele sau poruncile lui Hristos. Cercetarea științifică fără trăirea credinței și împlinirea ei în formă practică nu este înălțătoare și mântuitoare, ea nu-l vindecă pe om de condiția sa păcătoasă. Porunca dumnezeiască nu are caracter legalist, în ea este cuprinsă viață veșnică pentru că ea vine de la Însuși Fiul lui Dumnezeu. În această poruncă este prezent Însuși Hristos, la fel cum și în rugăciune este El prezent.

„Nimic nu e mai presus de sălăşluirea şi de arătarea lui Dumnezeu în noi, nici egal, nici apropiat de ea, iar pe de altă parte, noi ştim că împlinirea poruncilor lui Dumnezeu procură şi cunoştinţă şi încă adevărata cunoştinţă. Căci doar prin ea singură vine sănătatea sufletului. Dar cum ar fi sănătos un suflet raţional a cărui putere de cunoaştere ar fi bolnavă? Deci poruncile lui Dumnezeu procură şi cunoştinţă. Dar nu numai cunoştinţă, ci şi îndumnezeire”, spune Sfântul Grigorie Palama (Filocalia, volumul 7, pp. 340-341). Părintele isihast arată că prin împlinirea poruncilor vine sănătatea sufletului și deci cunoașterea adevărată. Dar, de multe ori, noi facem apologia cunoașterii lumești chiar și în teologie și în spațiul spritualității, considerând că și aceasta este folositoare pentru om fără să ne dăm seama că rezultatul ei direct este mândria. Ea poate fi într-un fel ajutătoare pentru cei care sunt la vârsta de început a cunoașterii teologice, dar, citând un cuvânt al Sfântului Grigorie de Nyssa, Sfântul Grigorie Palama zice că aceasta, în esență, este stearpă, adică incapabilă de a aduce rod bun pentru cel care o are sau se încrede în ea: „Sfântul Grigorie de Nyssa învaţă, la rîndul lui, că înţelepciunea de afară e stearpă şi nedesăvârşită şi cere să nu întârziem cu respingerea acestei mame vitrege decât «numai până vedem că suntem cu vârsta neîmplinită, căci după aceea e ruşine să ne mai numim fiii acestei sterpe din fire». Dar tu spui că e foarte folositor şi cu totul de trebuinţă să rămânem alipiţi de ea toată viaţa şi să ne mândrim cu ea” (Filocalia, volumul 7, p. 317). Sfântul Grigorie Palama punctează aici tocmai specificul Ortodoxiei, că fără unirea omului cu Dumnezeu realizată la nivelul ființei sale, la nivelul sufletului și trupului omului, nu poate exista cunoaștere adevărată, nu poate exista viață adevărată. Dobândirea unor cunoștințe despre Dumnezeu nu mântuie pe nimeni, pe când împlinirea poruncilor lui Hristos este calea de zdrobire a lanțului morții și al pierzaniei, de aceea repetăm cuvintele Sfântului Grigorie de Nyssa: „E ruşine să ne mai numim fiii acestei sterpe din fire”, adică ai rațiunii, ai înțelepciunii pur omenești.