Ecranizare după „Domnişoara Christina“
Regizorul Alexandru Maftei s-a încumetat să pună pe ecran nuvela lui Mircea Eliade „Domnişoara Christina“. Este o încercare temerară, pentru care merită felicitările noastre. Proza fantastică a lui Mircea Eliade nu este uşor de transpus filmic şi de aceea miza acestui cineast a fost uriaşă. Cu toate acestea, s-a achitat onorabil de misiunea sa. Ne amintim că în urmă cu aproape două decenii regretatul Mircea Veroiu eşua în tentativa sa de-a regiza un roman precum „Craii de Curtea Veche“ a lui Mateiu Caragiale. Nu mai spunem de răposatul Sergiu Nicolaescu, care s-a aventurat în ecranizarea Ciulendrei şi a ratat. Voia să fie grav, sublim, îmbibat de un patetism filosofic, dar din păcate majoritatea secvenţelor arătau fals. Era vorba de un material calp care făcea eforturi să imite aurul. În cazul lui Alexandru Maftei, care evident a lucrat în condiţii de deplină libertate, este vorba de un alt fel de risc. El, după cum a şi declarat, a vrut să facă un film fantastic, dar din păcate, pe alocuri, glisează spre un horror gratuit. Bineînţeles, nuvela lui Mircea Eliade se pretează la diverse interpretări, dar să faci din această piesă de bază a literaturii noastre un pretext pentru etalarea unor obsesii ale filmului de groază parcă e prea mult. „Domnişoara Christina“ este până la urmă o povestire romantică, simbolică, din care desigur nu lipsesc scenele tari, dar nu acestea formează substanţa principală a textului. Dimpotrivă. Chiar dacă după ce a scris nuvela şi-a aprins paie în cap cu destule spirite pudibonde, autorul avea o viziune mult prea intelectuală asupra universului, pentru ca în literatură să cedeze teribilismului şi fantasmagoricului. Din fericire, Alexandru Maftei, tentat să răspundă nevoilor comerciale, ştie să se oprească la timp şi să nu rateze filmul. Lucrând cu actori tineri, deasupra cărora se află geniul Maiei Morgenstern, bagheta sa regizorală nu tremură şi impune accente de bun-gust, care fac din peliculă o realizare. Chiar dacă nu egalează textul scris, măcar nu rămâne prea mult în urma acestuia. Filmul lui Alexandru Maftei trebuie musai văzut, fie şi pentru motivul de-a ne aduce aminte de proza fantastică a maestrului. Pentru cineast miza eliadescă nu este alterată şi în nici un caz nu profanează temele mari ale literaturii. (Dan Stanca)