Ediția aniversară a Taberei de vară „Sfântul Sava Brancovici”
În perioada 22-28 iulie 2019, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, la Mănăstirea Moisei s-a desfășurat Tabăra de vară „Sfântul Sava Brancovici”, una dintre cele mai vechi tabere organizate în această eparhie.
Din anul 2010, la această tabără au participat peste 200 de copii atât din Protopopiatul Vișeu, cât și din alte zone ale Maramureșului sau ale țării. Timp de o săptămână, obștea mănăstirii, profesorii, elevii și voluntarii prezenţi, precum și elevii de la edițiile anterioare, au participat la ateliere de pictură, convorbiri duhovnicești, precum și la slujbele săvârșite la mănăstire. De asemenea, copiii s-au jucat în aer liber, au învățat pricesne, au participat la ateliere hand-made și au vizionat filme educative și religioase. „Această tabără de vară este unul dintre cele mai importante momente ale vieții mele. Aici îmi găsesc liniștea deplină și fericirea absolută timp de o săptămână. Locul acesta, oamenii cu care m-am întâlnit și atmosfera din tabără fac ca totul să fie special și te fac să aștepți cu nerăbdare începutul viitoarei ediții”, a spus Paula, elevă în clasa a X-a.
La ediția din acest an, au participat un număr mai mare de copii față de edițiile anterioare. În această perioadă, s-au desfășurat activități diverse cu specific religios, ateliere de creație, cateheze, activități recreative și concursuri coordonate de o echipă extraordinară, care s-a străduit să le arate copiilor cum poate un creștin să trăiască frumos alături de semenii săi. Astfel, obiectivul taberei este de a forma caracterul religios al tinerilor prin intermediul unor situații concrete de viață, care presupune conviețuirea alături de aproapele, într-ajutorarea, respectarea și acceptarea semenului nostru. De asemenea, tabăra de vară și-a propus dezvoltarea virtuților dragostei, a credinței, a răbdării și a bunătății. „A fost cea mai frumoasă tabără! Aici am învățat cum să îmi petrec timpul fără tehnologie, să mă înțeleg cu toate persoanele din jurul meu, dar cel mai important lucru este acela că am reușit să fiu mai aproape de Dumnezeu”, a spus Lavinia, elevă în clasa a VII-a.