Efecte pe termen lung ale problemelor respiratorii la copii

Data: 22 August 2024

Sforăitul și respirația pe gură la copii, pe care mulți părinți le neglijează, pot fi semnale de alarmă pentru probleme mult mai grave, cu implicații serioase asupra sănătății și dezvoltării celor mici. Este esențial ca astfel de probleme să fie recunoscute din timp și tratate, pentru a preveni compli­cațiile.

Prof. dr. David McIntosh, specialist în ORL pediatric din Australia, și dr. Ela Bănică, specialist în ortodonție și ortopedie dento-facială din România, explică într-un articol publicat în revista Viața Medicală care sunt cauzele, efectele și soluțiile de tratament privind obstrucția căilor respiratorii la copii.

Din păcate, mulți părinți nu dau importanță faptului că cel mic sforăie și respiră pe gură, iar con­secințele pot fi dintre cele mai grave, inclusiv riscul de apnee obstructivă în somn (oprirea respirației în somn). Există efecte nedorite și din perspectiva orto­donției, problemele de obstrucție respiratorie afectând și dezvoltarea normală a maxilarelor și a danturii. 

Care sunt simptomele pe care părinții ar trebui să le urmărească? Sforăitul persistent, respirația pe gură în timpul somnului, somnul agitat, enurezisul (incontinența urinară) și oboseala cronică pot indica probleme respiratorii severe care necesită evaluare de către un specialist ORL. Părinții ar trebui să urmărească și dezvoltarea facială a copilului. Fața alungită și dinții care nu au suficient loc să erupă sunt indicatori clari ai unor probleme de obstrucție respiratorie, situație în care consultarea unui specialist ortodont poate ajuta la identificarea și corectarea acestor probleme înainte ca ele să devină mai severe.

Pe termen lung, problemele de acest fel pot duce și la tulburări de comportament, dificultăți de învățare și probleme de dezvoltare fizică. Copiii afectați fac eforturi să se concentreze la școală și devin irascibili. Netratată, obstrucția respiratorie contribuie la îngustarea maxilarelor, împiedicând erupția corectă a dinților. Nu este afectat doar aspectul estetic, ci și funcția orală și sănătatea generală a copilului.

Sforăitul la copii apare când căile respiratorii superioare sunt îngustate, iar cauzele pot fi: amigdale sau vegetații adenoide mărite, obstrucția căilor nazale, alergii, astm, deviere de sept sau maxilar și mandibulă mici sau înguste. Tratamentul poate include, după caz, îndepărtarea chirurgicală a amigdalelor sau a polipilor, utilizarea dispozitivelor CPAP pentru tratarea apneei în somn sau intervenții ortodontice care să ajute la expansiunea maxilarului, asigurând astfel un spațiu adecvat pentru erupția dinților. 

Așadar, atenție la problemele de respirație ale copiilor!, spun specialiştii. Observarea și tratarea lor timpurie este esențială pentru a le asigura celor mici o dezvoltare sănătoasă și armonioasă și pentru a preveni complicațiile grave care pot să apară pe termen lung. Părinții trebuie să fie atenți la aceste probleme și să solicite sprijinul medicilor specialiști, iar colaborarea între ortodonți și specialiștii ORL este vitală pentru abordarea acestor probleme holistic și eficient. (I. N.)