Elevii europeni învaţă obligatoriu două limbi
Tot mai mulţi elevi din Europa studiază două limbi străine cel puţin un an în cadrul învăţământului obligatoriu, potrivit unui raport al Comisiei Europene, dat publicităţii joi.
Majoritatea elevilor încep studiul limbilor străine la vârste tot mai fragede, de 6-9 ani, conform raportului. În ultimii 15 ani, majoritatea ţărilor au redus vârsta de începere a studiului obligatoriu al limbilor străine, iar unele au inclus limbile străine în programa preşcolară. De exemplu, comunitatea germanofonă din Belgia oferă copiilor lecţii de limbi străine de la vârsta de 3 ani. Raportul intitulat Key Data on Teaching Languages at School in Europe 2012 (date de referinţă privind predarea limbilor în şcolile din Europa 2012) subliniază că un număr tot mai mare de elevi care studiază acum două limbi străine, timp de cel puţin un an, în cadrul învăţământului obligatoriu. În medie, în anul şcolar 2009/2010, 60,8 la sută dintre elevii de gimnaziu învăţau două sau mai multe limbi străine, ceea ce înseamnă o creştere de 14,1 la sută faţă de anul şcolar 2004/2005. În aceeaşi perioadă, proporţia elevilor de şcoală primară care nu învăţau o limbă străină a scăzut de la 32,5 la sută la 21,8 la sută. Totodată, raportul confirmă faptul că engleza este categoric cea mai predată limbă străină în aproape toate ţările europene, urmată de departe de franceză, spaniolă, germană şi rusă. În gimnaziu şi în cadrul învăţământului liceal general, peste 90 la sută din elevi învaţă engleza. Importanţa învăţării limbilor va constitui un subiect principal la conferinţa intitulată "Multilingvismul în Europa", organizată de Comisie la Limassol, în Cipru, în perioada 26-28 septembrie. Începând cu anul 2001, în 26 septembrie se sărbătoreşte Ziua Europeană a Limbilor, adică diversitatea lingvistică, plurilingvismul, învăţarea limbilor străine pe durata vieţii. La Bucureşti, vor fi organizate cu acest prilej, în perioada 24-26 septembrie, o serie de manifestări la care participă şcoli, artişti repre-zentanţi ai unor minorităţi lingvistice şi institute culturale. Programul activităţilor se regăseşte pe site-ul Reprezentanţei Comisiei Europene în România, http://ec.europa.eu/romania. În Europa se vorbesc 23 de limbi oficiale, dar există şi peste 60 de comunităţi autohtone care vorbesc o limbă regională sau minoritară.