Elevii pot obține certificate de calificare recunoscute internațional
Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice (MENCS) a lansat în dezbatere publică un plan de reformă a învăţământului profesional, astfel că elevii vor avea posibilitatea să obţină certificat superior de calificare (nivel 4), recunoscut internaţional, dar şi să migreze oricând de la învăţământul profesional către liceu şi invers.
Același document, privind „Opţiunile de educaţie şi formare profesională ale absolvenţilor de clasa a VIII-a” și lansat în dezbatere publică de MENCS, propune şi o serie de beneficii financiare atât pentru elevi, cât şi pentru companiile partenere în sistemul de învăţământ profesional dual. În acest moment, potrivit ministrului Adrian Curaj, după finalizarea gimnaziului, elevii au la dispoziţie mai multe trasee educaţionale: liceu teoretic, liceu vocaţional, liceu tehnologic şi învăţământ profesional de trei ani, în urma căruia elevii obţin un certificat de calificare de nivel 3, ceea ce înseamnă muncitor calificat. Ministerul doreşte să reglementeze în special învăţământul profesional de tip dual, întrucât acesta ar aduce elevilor o pregătire profesională cu nivel de calificare superior, recunoscut la nivel internaţional, respectiv nivel 4 – „tehnician” sau chiar 5 – „tehnician specialist”. Planul de reformă al ministerului presupune şi posibilitatea de migrare a elevilor între nivelurile de învăţământ profesional, către liceu, dar şi în sens invers, de la liceu spre învăţământ profesional. „Mai departe de nivelul 3 de calificare - muncitor calificat nu era nimic, adică acel muncitor calificat nu putea să urmeze un nivel superior care să îl ducă la tehnician pe linia profesională. Nu exista nici pasul următor profesional la nivelul 4, la nivelul 5, astfel încât să poţi forma un om până la nivel de tehnician superior. Ce nu a existat foarte clar şi clarificăm: modul în care între cele patru linii - profesional, teoretic, liceu vocaţional, liceu tehnologic - tinerii puteau să se mişte”, a explicat ministrul Adrian Curaj. Ministerul propune şi mai multe beneficii financiare şi facilităţi fiscale pentru elevi și companiile partenere. Astfel, elevii ar urma să primească o bursă profesională de la bugetul de stat pe întreaga perioadă cât urmează un program de formare în sistem profesional dual de nivel 4. Totodată, cei care urmează un program de formare în sistem profesional - dual de nivel 3 și 4 - vor avea subvenţionată plata integrală a transportului şcolar, precum şi a costurilor legate de cazare şi masă la internate.
Toate acestea se adaugă burselor şi diverselor facilităţi oferite de firmele partenere. MENCS propune şi o serie de stimulente și facilități fiscale pentru companii, cum ar fi extinderea ariei cheltuielilor eligibile deductibile fiscal, care să includă cheltuielile legate de pregătirea profesională a elevilor, realizată în cadrul companiilor, şi cheltuielile pentru echipamentele școlare achiziționate de angajatori și puse la dispoziția școlilor pentru formarea profesională a elevilor. Planul de reformă mai conţine şi propunerea de organizare a grupelor de studiu cu efective mai mici de elevi, în condițiile în care operatorii economici asigură finanțare, dar şi posibilitatea de organizare a unor grupe de studiu suplimentare, finanțate integral de către operatorii economici. În lipsa unor astfel de reglementări, şcoli de învăţământ profesionale în sistem dual au fost înfiinţate în ultimii doi-trei ani în mai multe judeţe din ţară, ca urmare a iniţiativelor administraţiilor publice locale şi ale şcolilor, care au semnat parteneriate cu firme din diverse domenii de activitate. Beneficiile financiare şi gradul de încadrare maxim în câmpul muncii au făcut ca locurile la aceste şcoli să fie extrem de râvnite de către absolvenţii de gimnaziu.