Elixirul de sezon

Lanţul de sărbători din această iarnă capricioasă mă determină să aduc în atenţie un elixir al bunei dispoziţii - vinul. Voi încerca în rândurile care urmează să ilustrez, pe scurt, şi câteva dintre virtuţile terapeutice ale acestui faimos lichid.

O legendă spune că Dionysos, zeul vinului, s-a născut în Tracia pe locurile unde astăzi se întinde România. De altfel, se crede că vinul a fost produs pe meleagurile noastre încă de prin secolul al VII-lea î.Hr. Abundenţa şi faima vinurilor dacice au determinat invazia unor popoare migratoare, ceea ce a făcut ca regele Burebista să ordone distrugerea viilor. Operaţiunea nu a fost un succes total şi, în scurt timp, viile au renăscut. O dovadă clară asupra acestui fapt sunt monedele bătute în Dacia Felix, în anul 106, monede pe care este reprezentată o femeie cu doi copii care îi oferă struguri. Istoricul ieşean A. D. Xenopol (1847-1920) susţinea că strămoşii noştri, dacii, foloseau vinul nu numai ca băutură, cât şi ca factor terapeutic, în special în tratarea bolnavilor de ochi. Mai târziu, când locuitorii de pe teritoriul ţării noastre au devenit creştini, şi-au ales şi un patron spiritual al viilor, Sf. Trifon. Hippocrate din Kos, părintele medicinii, care a trăit în Grecia antică, recomanda vinul ca tratament în pneumonie, în debilitate fizică, în plăgile deschise şi împotriva muşcăturii de şerpi veninoşi. Din Antichitate şi până astăzi, vinul este cunoscut şi consumat, în general, pentru efectele sale de a crea o bună dispoziţie. Consumat pe întreg mapamondul atât pentru calităţile sale gustative, cât şi pentru cele terapeutice, vinul nu a avut numai prieteni, ci şi duşmani, care l-au denigrat cu bună ştiinţă. Realitatea arată însă că vinul strică numai dacă este băut fără măsură. Meritul reconsiderării valorii vinului ca agent terapeutic revine atât medicilor englezi, cât şi unor ordine călugăreşti, în ale căror mănăstiri se preparau vinuri tonice, pregătite după reţete originale. Un astfel de preparat era „vinul de inimă“, pregătit din vin, oţet şi pătrunjel, fierte împreună, şi îndulcit cu miere de albine. Doza era de câteva linguri pe zi. În zilele noastre, virtuţile terapeutice ale vinului sunt bine stabilite şi anume: euforizant, vasodilatator, diuretic şi tranchilizant. Unii autori îi atribuie şi o acţiune antimicrobiană. Cercetări relativ recente au arătat că doze moderate de vin scad colesterolul-LDL, care este producător de ateromatoză şi, în consecinţă, de complicaţii cardiovasculare şi cerebrale. S-ar preveni, astfel, producerea de infarcte de miocard şi hemoragii cerebrale. De mai multă vreme se vorbea de „paradoxul francez“, care consta într-o incidenţă scăzută a hipertensiunii arteriale şi a accidentelor cardiovasculare la populaţia din zonele viticole ale Franţei. Acest fenomen a fost confirmat şi în alte ţări europene, mari consumatoare de sortimente nobile de vin: Italia, Spania, Portugalia, Grecia. Rezultate întrucâtva asemănătoare s-au comunicat, relativ recent, în mod surprinzător, în Danemarca, ţară unde, în mod tradiţional, se consumau băuturi tari sau bere, dar în care în ultimii ani a crescut considerabil consumul de vin pe cap de locuitor. Autorii unui studiu efectuat timp de 12 ani pe persoane de ambele sexe au condus la concluzia că vinul consumat zilnic, dar cu moderaţie, scade morbiditatea şi mortalitatea prin boli cardiovasculare. De altfel, asupra cantităţii de vin recomandate zilnic în scopurile terapeutice amintite mai sus se pare că s-a realizat un consens între cercetători. Consumat zilnic, în cantitate de 100-500 ml, un vin de bună calitate, preferabil roşu (deoarece conţine antioxidanţi puternici şi mai ales resveratrol), nu dăunează sănătăţii, ci ajută. În final, să ne aducem aminte de poetul nostru naţional Mihai Eminescu, care spunea: „puţin vin ascute mintea, mult vin o toceşte“.