Emilian Antal, arhiereul neîmplinit

A fost nepotul întâiului patriarh al României şi, prin activitatea pastoral-misionară şi patriotică depusă în timpul studenţiei din capitala maghiară şi din timpul Marii Uniri, apoi ca preot, protopop la Reghin şi consilier eparhial la Episcopia Clujului, era îndrituit să primească darul arhieriei.

La 6 decembrie 1938 era hirotonit ca arhiereu-vicar patriarhal. A sperat să slujească credincioşilor ca eparhiot la Episcopia Argeşului, după ce vreme de trei ani a păstorit ca locţiitor. Ulterior, a fost stareţ la Cernica, după care a fost numit locţiitor al scaunului Bucovinei, până în 1948. A păstorit pe bucovineni cu mult suflet, sperând să le fie chiriarh, dar timpurile politice nu i-au permis această aleasă slujire. După desfiinţarea instituţiei arhiereului-vicar, a fost director al Seminarului Teologic de la Neamţ, stareţ la Cozia, iar din 1952 a vieţuit în mănăstirea ridicată de unchiul său la Topliţa. La 15 iunie 1971 a trecut la cele veşnice cu neîmplinirea că nu a putut păstori ca ierarhul unor credincioşi dintr-o eparhie.