„Enoriaşii din Viişoara Mare au dragoste faţă de Biserică“
De mai bine de un deceniu, în parohia Viişoara Mare, Protopopiatul Darabani, judeţul Botoşani, se desfăşoară o frumoasă activitate pastorală şi misionară. Cu sprijinul credincioşilor, s-a ridicat o nouă biserică şi s-au întreprins mai multe acţiuni filantropice, îndreptate spre cei care se confruntă cu lipsuri materiale.
Parohia „Sfinţii Arhangheli“ Viişoara Mare, Protopopiatul Darabani, desfăşoară, cu sprijinul consiliului parohial şi al comitetului parohial, o activitate social-caritativă. Aceasta se derulează în primul rând cu prilejul marilor sărbători, dar şi în alte perioade ale anului. „În ciuda faptului că este o parohie săracă, enoriaşii au dat întotdeauna dovadă de altruism. Din puţinul lor au oferit celor aflaţi în nevoi. S-au făcut colecte, în bani şi în produse, pentru cei mai necăjiţi decât ei, în special pentru oamenii care au fost încercaţi de inundaţii. Cu ocazia marilor sărbători, în fiecare an se pregătesc la biserică pachete cu alimente şi mici surprize pentru copilaşii din parohie, iar aceştia răsplătesc ceea ce au primit cu frumoase cântece bisericeşti intonate la strana bisericii“, a amintit părintele paroh Marius Cătălin Condurache, care este alături de persoanele sărace şi de bătrâni „cu sfaturi duhovniceşti, cu ajutoare materiale şi mai ales cu disponibilitatea de a le fi alături la greu“. Enoriaşii se confruntă cu lipsuri materiale, majoritatea fiind pensionari. Puţinii tineri care au mai rămas în parohie nu au nicio sursă de venit. Din această cauză, lucrările la noul sfânt lăcaş din parohie se derulează cu dificultate. „Fiind o parohie îmbătrânită, majoritatea persoanelor care trec pragul bisericii sunt în vârstă, însă nici cei mai tineri nu uită de relaţia lor cu Dumnezeu. La noile alegeri parohiale am încercat să implic mai mulţi tineri pentru a da un suflu nou consiliului şi comitetului parohial. Ţinând seama de faptul că biserica nouă este încă în construcţie, enoriaşii încearcă să ajute aşa cum pot pentru a finaliza lucrările. Vizitele pastorale, predicile, cuvintele de alin pentru cei aflaţi în necaz îi unesc pe credincioşii de toate vârstele, adunând de fiecare dată câte o cărămidă necesară la zidirea bisericii din sufletul lor. Enoriaşii din Viişoara Mare se implică în toate activităţile parohiale şi au dragoste faţă de Biserică“, a mărturisit parohul de la Viişoara Mare.
Lucrări în curs de finalizare la noua biserică
Comuna Viişoara este situată în extremitatea nord-estică a ţării şi a judeţului Botoşani. Cel dintâi nume al satului este derivat dintr-un antroponim sau paronim balş sau băloş. Prima menţiune documentară întâlnită a satului Băloşan este din iunie 1609. Biserica din satul Viişoara Mare se confundă cu însăşi vechimea localităţii, datând din anul 1725. În luna august a anului 2000 a fost numit paroh al parohiei Viişoara Mare părintele Marius Cătălin Condurache. În acelaşi an, PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, a pus piatra de temelie pentru Biserica cu hramurile „Învierea Domnului“ şi „Sfânta Teodora de la Sihla“. Doi ani mai târziu s-a turnat temelia, iar până în 2012, cu ajutorul enoriaşilor, al Centrului eparhial Iaşi, al Primăriei Viişoara şi al numeroşilor sponsori, s-au ridicat zidurile, s-a acoperit şi s-au finalizat tencuielile exterioare. „Printre sponsorii principali amintim pe Dorel Săvescu, Constantin Conţac, Dănuţ Epure, Mihai Baz, Viorel Râmbu, Dan Hliban, Filica Spaiuc şi Gheorghe Grigoraş. Turnul clopotniţei, gardul bisericii, tencuielile interioare, montarea catapetesmei, cu icoane donate de credincioşii iubitori de Hristos, sunt în curs de finalizare, iar pictura este în fază de proiect. Prin aceste lucrări vizibile, credincioşii şi-au manifestat un ataşament deosebit faţă de Biserica lui Hristos“, a remarcat părintele paroh Marius Cătălin Condurache.