Episcopul Iacov Antonovici al Huşilor (1924-1931)

Provenea din pătura de jos a poporului, ca fiu de cântăreţ bisericesc din Similişoara Bogdanei, din ţinutul Vasluiului. Cu multe greutăţi materiale a urmat Seminarul inferior de la Huşi, apoi pe cel superior de la Socola. După hirotonirea ca diacon, apoi ca preot pe seama Bisericii "Sf. Ilie" din Bârlad, a urmat

cursurile Facultăţii de Teologie din Bucureşti. Calităţile duhovniceşti şi misionare l-au recomandat pentru diferite funcţii: protoiereu de Tutova, membru în Consistoriul Eparhial din Huşi şi Consistoriul Superior, profesor de religie şi filosofie la diferite şcoli bârlădene. Rămas văduv, în 1918 a fost tuns în monahism la Mănăstirea Cetăţuia din Iaşi, apoi hirotonit arhiereu vicar al Mitropoliei Moldovei. Ulterior, a fost vicar al Episcopiei Huşilor, apoi, în 1923, ales episcop al Dunării de Jos. Un an mai târziu a revenit pe plaiurile natale în calitate de episcop al Huşilor, păstorind până la moarte (31 decembrie 1931). Episcopul Iacov a rămas în conştiinţa huşenilor ca ierarhul blând şi sfătos, apropiat şi susţinător al tinerilor, dar şi ca slujitor şi cercetător al trecutului ţinutului natal. A publicat numeroase volume de studii şi documente, mult apreciate de istoricul Nicolae Iorga, pentru acestea obţinând calitatea de membru al Academiei Române.