Episcopul Ioan Ignatie Papp al Aradului
Se împlinesc anul acesta, la 12 februarie, 110 ani de la alegerea celui de al 18-lea ierarh titular în fruntea străvechii Eparhii a Aradului, Ioan Ignatie Papp (1903-1925), numit şi „episcopul Unirii celei Mari“. Istoriografia bisericească a acordat episcopului o atenţie mai redusă, nu de puţine ori fiind considerat doar un purtător de cuvânt al lui Vasile Goldiş.
Episcopul Ioan Papp provenea din partea nordică a eparhiei arădene, din Bihor, unde s-a născut la 20 decembrie/1 ianuarie 1848, în casa lui Ilie şi Raveca Papp din satul Pociovelişte de lângă Beiuş, primind la botez numele de Ignatie. Şcoala primară a urmat-o în Curăţele, iar cursurile gimnaziale la Beiuş, apoi a urmat cursurile Institutului Teologic din Arad, pe care le-a absolvit la sfârşitul anului şcolar 1870-1871. Remarcat de fostul său profesor Miron Romanul, l-a recomandat episcopului Procopie Ivaşcovici (1853-1873) pentru o funcţie la Consistoriu. În serviciul Consistoriului eparhial arădean trece prin întreaga filieră a slujbelor administrative, practicant, copist, expeditor, arhivar, casier, secretar consistorial, mai târziu referent în Senatul bisericesc al Consistoriului (1876-1891). În anul şcolar 1875-1876 a predat Ermineutica şi Teologia pastorală la Institutul Teologic.
La 14/27 iulie 1879, tânărul Ignatie a fost hirotonit diacon, în 1890 preot de episcopul Ioan Meţianu. Pe când avea vârsta de 52 de ani se decide pentru viaţa monahală. În 1/14 aprilie 1900 este tuns în monahism la Mănăstirea Hodoş-Bodrog, primind numele de Ioan, iar mai târziu este ridicat la treapta de protosinghel. După moartea episcopului Iosif Goldiş, întâmplată la 23 martie/5 aprilie 1902, protosinghelul Ioan Papp primeşte conducerea Consistoriului eparhial arădean, achitându-se cu mult tact şi pricepere de sarcinile ce-i reveneau în împrejurări deosebit de grele pentru Neamul şi Biserica ortodoxă din primii ani ai secolului al XX-lea.
Alegerea, hirotonirea, instalarea şi începutul activităţii de episcop
În urma nerecunoaşterii de către autorităţile de la Budapesta a lui Vasile Mangra de episcop, în 30 ianuarie/12 februarie 1903, în urma unui nou scrutin, este ales protosinghelul Ioan Papp, fire blândă, împăciuitoare, neamestecat în politică. Hirotonirea a avut loc în ziua Sfântului Gheorghe din 1903, în catedrala din Sibiu, solemnitate religioasă condusă de mitropolitul Ioan Meţianu. În ziua în care primea darul hirotoniei întru arhiereu, la Arad se sfinţea şi ridica în turnul bisericii catedrale un clopot nou, în greutate de 2.254 kg, dăruit pe seama bisericii de noul episcop. Instalarea a avut loc duminică 4/17 mai 1903, în catedrala din Arad.
La începutul arhipăstoririi e-piscopului Ioan Papp, Episcopia Aradului avea jurisdicţie peste un teritoriu destul de întins, cuprinzând părţile arădene, crişene şi timişene. La Arad şi Oradea funcţiona câte un Consistoriu eparhial, cel de la Oradea fiind condus de un vicar. Consis-toriul arădean cuprinde 11 protopopiate cu 310 parohii matre şi 114 filii în care funcţionau 406 preoţi la 386.514 suflete. Consistoriul eparhial din Oradea era format din 6 protopopiate, cu 266 parohii matre şi 265 filii, în care funcţionau un 202 preoţi la 193.498 de suflete.
Activitatea de episcop până la Marea Unire
Episcopul Ioan Papp a condus Biserica într-o perioadă când aceasta era aprig bântuită de silinţele guvernului maghiar de la Budapesta de a-i ştirbi autonomia. Episcopii români erau curtaţi de ochii iscoditori ai Budapestei şi conştiinţa lor era violată prin diferite semnături şi declaraţii de loialitate. A reuşit să ocolească primejdiile şi cursele pe care i le-au întins guvernanţii de la Budapesta. Autonomia Bisericii o considera ca pe o formă de păstrare a unităţii spirituale a poporului român şi ca pe un factor menit să contribuie la înaintarea credincioşilor în cultură şi bunăstare sub scutul şi cu mijloacele Bisericii.
O altă problemă importantă care l-a preocupat a fost întări-rea în normele învăţăturii creştin-ortodoxe şi ridicarea religios-morală a credincioşilor. Conştient de chemarea sa, episcopul a promovat cultura religioasă, morala, bunăstarea intelectuală şi materială. În toate parohiile vizitate, prin cuvântări, combătea viciile şi scăderile morale din fiecare parohie vizitată, îndemnând credincioşii la iubire către sfânta biserică şi instituţiunile ei, a cultivat simţul religios şi virtuţile creştine.
El a rămas în istoria Episcopiei Aradului şi pentru activitatea desfăşurată în apărarea şcolilor româneşti. Încă de la începutul arhipăstoririi s-a îngrijit de îmbunătăţirea stărilor Institutului Pedagogic Teologic sub raportul disciplinei şi al educaţiei. A luat atitudine împotriva guvernului de la Budapesta, care a intensificat politica de maghiarizare, încercând să slăbească tendinţa de emancipare naţională a românilor.
O altă direcţie în care a lucrat episcopul Ioan Papp a fost refacerea materială a Episcopiei Aradului. De mai mulţi ani, eparhia încheia anul financiar cu deficite bugetare, ceea ce însemna încetinirea funcţionării aparatului administrativ şi progresului cultural. Mereu s-a îngrijit de starea Catedralei episcopale, în timpul său biserica beneficiind de mai multe reparaţii. Este ctitorul bisericii din satul natal Pociovelişte, de care s-a îngrijit să fie dotată cu toate cele necesare cultului. De numele episcopului Ioan Papp se leagă şi edificiul de lângă Reşedinţa episcopală în care, din anul 1913, funcţiona Şcoala civilă de fete.
Episcopul Ioan I. Papp şi Marea Unire
În 14 octombrie 1918, s-a întâmplat moartea mitropolitului Vasile Mangra al Ardealului (1916-1918), ceea ce a determinat ca pe perioada sedisvacanţei scaunul mitropolitan să fie suplinit, până la alegerea noului mitropolit, de episcopul Aradului. Întruniţi la 8 noiembrie 1918 la Arad, cei doi episcopi, Ioan Papp al Aradului şi Miron Cristea al Caransebeşului, şi-au dat adeziunea recunoscând Consiliul Naţional Român drept reprezentantul politic al naţiunii române din Ungaria şi Transilvania.
În dimineaţa zilei decisive, 1 Decembrie 1918, în faţa altarului bisericii de la Alba Iulia, înainte de începutul Adunării Naţionale, serviciul divin a fost săvârşit de episcopul Ioan Papp, care, în obişnuita încheiere a Sfintei Liturghii, a rostit „Cel ce a înviat din morţi şi a înviat astăzi şi neamul nostru românesc, Hristos adevăratul Dumnezeu“.
Activitatea de după Unire şi sfârşitul episcopului
Până la instaurarea definitivă a autorităţii de stat româneşti, Consistoriul eparhial arădean s-a considerat deja sub jurisdicţia Consiliului Dirigent Român care, în virtutea mandatului primit de la Marea Adunare, conducea Administraţia română a Transilvaniei. În această perioadă, episcopul a avut cinstea de a-l primi în Arad pe generalul francez Henri Berthelet (1861-1931), fost şef al Misiunii militare franceze în România în timpul Primului Război Mondial.
În 23 februarie 1920, la Sibiu, a prezidat cel dintâi Congres Naţional Bisericesc al Mitropoliei Ardealului după realizarea Marii Uniri. La Congres s-a discutat despre reformarea şcolilor normale, înfiinţarea facultăţilor de teologie, problema reînfiinţării episcopiilor istorice şi organizarea Bisericii Ortodoxe Române în noile condiţii politice.
După o arhipăstorire de 22 de ani în fruntea diecezei Aradului, în seara zilei de 21 ianuarie 1925, la vârsta de 77 de ani, episcopul Ioan Papp a trecut la cele veşnice, fiind înmormântat într-o criptă sub altarul bisericii ctitorite de el la Pociovelişte (Bihor). În fruntea Episcopiei Aradului, Ioan I. Papp a asigurat bunul mers al vieţii religios-morale a credincioşilor printr-o disciplină deosebită, spirit care l-a însoţit întreaga perioadă de episcopat.