Episcopul Mitrofan al Buzăului, „un nou Coresi” al artei tipografice

Episcopul Mitrofan al Buzăului, unul dintre cei mai renumiți cărturari români ai vremii sale, este o personalitate marcantă a istoriei tiparului românesc dinaintea epocii moderne, alături de Mitropolitul Dosoftei al Moldovei. Prin înfăptuirile sale remarcabile în acest domeniu și activitatea sa laborioasă de traducere și tipărire în limba română a cărților de cult, poate fi considerat un premergător al introducerii limbii române în Biserică, etapă ce avea să fie desăvârșită de ucenicul său în meșteșugul tipografic, Sfântul Antim Ivireanul.

Pentru întreaga activitate tipografică desfă­șu­rată succesiv la Iași, Bu­cu­rești și Buzău, Nicolae Iorga îl numește în „Istoria literaturii religioase a românilor”, pe Episcopul Mitrofan, „un nou Coresi”. Această afirmație, care îl compară pe acest vrednic ierarh cu personalitatea marcantă a ctitorului de limbă Coresi, conturează profilul cultural al celei mai de seamă personalități din istoria tiparului românesc de dinaintea epocii moderne, care va sluji în egală măsură Biserica, limba și obștea, deschizând un nou drum al evoluției culturii noastre, prin continuarea frumoasei tradiții a artei tipografice.

Mitrofan era moldovean de origine, iar în a doua jumătate a secolului al 17-lea îl întâlnim ca egumen la Mănăstirea Bisericani, unde i-a fost ucenic Mitropolitului Dosoftei al Moldovei. În anul 1682 este amintit pentru prima dată ca Episcop de Huși, iar în anul 1686, arhivele arată că era încă în scaunul episcopal de la Huși, numele fiind consemnat în documentele din anul respectiv împreună cu ceilalți ierarhi ai țării. În același an, în contextul atacului polonez asupra Moldovei, Mitropolitul Dosoftei, pe atunci Episcop al Romanului, este închis în castelul regelui Sobiesky de la Jolchev, iar Mitrofan avea să se refugieze în Țara Românească, întâi la Curtea domnitorului Șerban Cantacuzino, iar apoi la cea a lui Constantin Brâncoveanu.

Episcopul Mitrofan a fost un adept al curentului de românizare a limbii bisericești. Sub îndrumarea vestitului Mitropolit Dosoftei al Moldovei, a tipărit la Iași mai multe cărți de slujbă și învățătură: „Psaltirea slavo-română (1680); „Molitvelnicul de-nțeles (1681); „Viața și petrecerea sfinților” (1682-1686). În anul 1682 a înființat o tipografie grecească la Cetățuia, Iași, unde a tipărit „Despre primatul papei” a Patriarhului Nectarie al Ierusalimului și „Dialog contra ereziilor lui Simeon, Arhiepiscopul Tesalonicului” (1683).

Tipograf la București și Buzău

Ajuns în Țara Românească, Episcopul Mitrofan a preluat conducerea tipografiei de la București, unde a îngrijit și a revizuit „Biblia de la București” din anul 1688, ediție integrală în limba română - un adevărat simbol al activității sale. Tot aici, a tipărit în limba greacă lucrările „Întâmpinare la principiile catolice ale lui Chiril Lucaris” de Meletie Sirigul (1690); „Manual împotriva rătăcirii calvine” a lui Dositei al Ierusalimului”, iar în limba română „Mărgăritarele Sfântului Ioan Gură de Aur” (1691) - traduse în limba română de frații Radu și Șerban Greceanu, cărturari distinşi, iubitori şi slujitori ai cuvântului scris.

Pentru meritele deosebite, a fost ales Episcop de Buzău în anul 1691. Aici a desfășurat o activitate multiplă, întrucât s-a îngrijit și de buna gospodărire a episcopiei, precum și a Schitului Bonțești din Râmnicu Sărat, ctitoria sa.

Ucenic al Mitropolitului Dosoftei al Moldovei, adept al curentului de românizare a limbii bisericești, Mitrofan a fost călăuzit de ideea ca preoții să aibă în cărțile de slujbă măcar tipicul în limba română. Însă va introduce treptat această schimbare, deoarece trebuia să lupte împotriva curentelor slavonesc și grecesc, mai ales că ideea păstrării limbii slavone ca limbă sacră încă era împământenită în cărțile noastre de slujbă tipărite până atunci.

După instalarea sa ca Episcop al Buzăului, a înființat aici o tipografie, unde apărea pentru prima oară, la 1691, în românește, Mărturisirea de credință a Mitropolitului român al Kievului, Petru Movilă, după ce se publicase în nenumărate ediții în latină sau greacă prin Occident. Iar la 1698, se tipăreau pentru prima oară cele 12 Mineie, cu „tipicul, paremiile și sinaxarul pe ro­mâ­nește” - restul era tot în slavonă. Referitor la cele 12 Mineie, Nicolae Iorga evidenția în „Istoria bisericii românești și a vieții religioase a românilor” munca neobosită a ierarhului: „Într-un singur an de zile ieșiră toate cele douăsprezece volume, proclamând, se poate zice, introducerea limbii românești în slujba Bisericii, așa cum dorise Dosoftei al Moldovei”.

În decursul a 11 ani, la tipografia domnească de la Buzău, înființată cu sprijinul domnitorului Constantin Brâncoveanu, au ieșit la lumină peste 20 de cărți bisericești, tipărite în condiții extraordinare, care se remarcă prin grija și frumusețea tipăririi. Paginile, în general, au încadratură în chenare de com­po­ziție tipografică, iar în interior unele au viniete și gravuri, ce vor servi, la edițiile ulterioare, ca motive decorative. Astfel, a tradus în limba română doar rânduielile de tipic, sinaxarele și paremiile - traduse din grecește, iar cântările și rugăciunile au rămas în limba slavonă. Totuși, unele rugăciuni, partea citită din Sfânta Scriptură (Apostolul și Evanghelia) și unele ectenii au fost traduse în limba română.

A format în jurul său o adevărată școală de ucenici și meșteri tipografi

Printre cărțile tipărite aici amintim: „Evhologhionul” - în două ediții (1699 și 1701); „Octoihul” (1700); „Triodul” (1700); „Penticostarul” (1701); „Psaltirea” (1701); „Liturghierul” (1702). În limba română a tipărit o broșură intitulată „Învă­ță­tura preoților pe scurt, de șapte Taine ale Bisericii, cu drepte dovediri din pravila Sfinților Părinți” (1702).

În toată activitatea sa succesivă la Iași, București și Buzău, Episcopul Mitrofan a format în jurul său o adevărată școală de ucenici și meșteri tipografi, care au continuat munca de introducere a limbii române în cult. Totuși, contribuția sa la evoluția culturii noastre nu se rezumă doar la realizările legate de arta tipografică. Ierarhul s-a remarcat și prin opera sa în proză și versuri, care cuprinde stihuri introductive închinate domnitorului sau altor demnitari, prefețe, fragmente specifice sau manuscrise.

Cu moartea Episcopului Mitrofan (1702), care pe cât de harnic și învățat a fost, pe atât de modest și puțin cunoscut de către urmași, tipografia domnească de la Buzău şi-a încheit prima perioadă rodnică de activitate în domeniul tipăririi cărților bisericești.