Epopeea preotului Petre Barna pe calea exilului din apus
S-a născut la 24 august 1919, în comuna Tomeşti, jud. Hunedoara. După şcoala primară din satul natal (1925-1930) şi Liceul „Avram Iancu“ din Brad, a urmat cursurile Academiei Teologice din Arad (1938-1942). În timpul studiilor de la Arad este exmatriculat pe motiv că ar fi votat împotriva guvernării antonesciene la plebiscitul din 1941. După un memoriu înaintat generalului Ion Antonescu este reprimit în academia teologică. După absolvirea teologiei este numit şi hirotonit preot pe seama Parohiei Vaţa de Jos. La 13 octombrie 1948, împreună cu doi cunoscuţi, trece fraudulos frontiera în Iugoslavia, pe la Jamu Mare, cu gândul de a ajunge în Franţa. La Vârşeţ este prins de miliţie şi predat serviciilor secrete iugoslave. După o anchetă sumară, este ţinut o săptămână în închisoarea de la Vârşeţ, apoi mutat în lagărul de la Covaciţa, până în noiembrie 1948. Aici îi întâlneşte pe alţi români, precum preoţii Vasile Leu (fiul Episcopului Grigorie Leu al Huşilor) şi pe Florian Gâldău de la Biserica Domniţa Bălaşa din Bucureşti. Ulterior, este transferat la mina de cărbuni de la Banovici pentru a munci la Biroul de salarii, apoi ca muncitor necalificat. Între ianuarie şi februarie 1949 este internat într-un spital, munceşte o săptămână, apoi trimis în lagărul Zrenian, alături de alţi deţinuţi cu studii superioare. În martie 1949 este mutat în localitatea Sfeto Zaraevo, unde locuieşte într-un lagăr, apoi eliberat, dar cu dreptul de a munci la o întreprindere de construcţii. Aici îl întâlneşte pe preotul Constantin Burducea. Pentru că nu primise nici un răspuns la solicitările sale de a emigra în Franţa, în iunie 1949, preotul Barna decide să părăsească domiciliul impus de autorităţile iugoslave. Pleacă la Belgrad, apoi la Zagreb pentru a trece frontiera în Italia. Din cauza controalelor frecvente ale miliţiei iugoslave pe căile de comunicaţie, el ajunge la Maribor, astfel hotărându-se să treacă în Austria. Este prins de miliţia iugoslavă, care îl va expulza peste frontiera cu România, alături de alţi români fugari. La momentul trecerii frontierei, Petru Barna reuşeşte să se despartă de grup, ajungând la Lugoj, apoi la Timişoara unde locuia un frate al său, care îl va ajuta să meargă la unchiul lor din Ţebea. Aici, stă ascuns din 14 octombrie 1949 şi până la 20 octombrie 1955, când se predă Securităţii. În ancheta de la Bucureşti este acuzat de „crimă de înaltă trădare“. Totuşi, Petru Barna nu este trimis în justiţie, deoarece prevederile Decretului nr. 421/1955 îl amnistiază. La 11 februarie 1956 este eliberat.