Eroul naţional Avram Iancu, omagiat de Sânziene
De sărbătoarea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, Preasfinţitul Sofronie, Episcopul Oradiei, s-a aflat în vizită pastorală în Parohia "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe" din Oradea. Este o tradiţie ca, de Sânziene, chiriarhul Oradiei să se afle în această comunitate ortodoxă.
Biserica parohială situată în centrul oraşului Oradea este construită în 1860, în stil baroc, pe locul unei vechi biserici de lemn despre care istoria bisericească locală ne dă informaţii încă din secolul al XIV-lea. Datorită iconostasului actualei biserici, care este de o rară frumuseţe şi monumentalitate, lăcaşul a fost trecută în rândul monumentelor istorice. De-a lungul timpului au avut loc mai multe restaurări şi înfrumuseţări ale sfântului lăcaş, cea mai importantă fiind cea din perioada 2000-2003, când s-a realizat înlocuirea totală a acoperişului cu ţiglă metalică, geamurile au fost înlocuite cu vitralii şi întreaga reţea electrică a fost înnoită. Biserica a fost dotată cu toate cele necesare săvârşirii sfintelor slujbe. La Sfânta Liturghie arhierească din 24 iunie au participat, alături de cei doi preoţi ai parohiei, şi alţi clerici din Oradea, pr. Origen Sabău, protopopul Dobriţânului, din Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria. În cuvântul de învăţătură rostit cu acest prilej, Preasfinţitul Sofronie a subliniat importanţa sărbătorii Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, care "este una dintre cele mai frumoase zile ale Sfintei Biserici, căci din mulţimea sfinţilor, doar doi sunt aceia cărora le este sărbătorită şi ziua de naştere: Maica Domnului şi Sfântul Ioan Botezătorul. Pe aceşti doi sfinţi îi regăsim în icoana "Deisis" care înseamnă rugăciune, ei rugându-se neîncetat pentru iertarea păcatelor şi mântuirea noastră". În aceeaşi zi a fost omagiat şi eroul naţional Avram Iancu. "Sărbătoarea de azi este nu numai o sărbătoare relogioasă, ci şi o sărbătoare cu conotaţii naţionale, cu conotaţii specifice îndeosebi pentru noi, românii din părţile occidentale. Şi pentru aceasta datoria noastră e sfântă. E menirea noastră, a Bisericii, ca, în biserică şi în afara ei, să facem cunoscute şi să amintim valorile care ne-au făcut astăzi ceea ce suntem. E datoria noastră să le spunem şi să păşim pe urmele înaintaşilor noştri cu multă emoţie, recunoştinţă şi evlavie, mai ales în zilele de sărbătoare cum este cea de azi", a spus PS Sofronie, Episcopul Oradiei. Părintele paroh Vasile Sabău a mulţumit Preasfinţitului Părinte Sofronie pentru marea binecuvântare de a se afla în această parohie. În frunte cu Preasfinţitul Sofronie, credincioşii prezenţi au format o frumoasă procesiune până la statuia eroului naţional Avram Iancu din Oradea, unde s-a desfăşurat un ceremonial religios, cultural şi militar în memoria "Crăişorului Munţilor". La manifestare au participat diferite oficialităţi locale şi judeţene, oameni de cultură ai judeţului Bihor şi numeroşi credincioşi. Întreaga manifestare s-a încheiat cu defilarea detaşamentului militar din cadrul Garnizoanei Oradea, alături de fanfara militară.