„Este o artă să exişti într-o căsnicie“

Un articol de: Constantin Ciofu - 05 Aprilie 2012

Părintele Nicolae Tănase de la parohia Valea Plopului a conferenţiat marţi, 3 aprilie, în sala mare a Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor. Tema întrunirii a fost "Soţul ideal, soţia ideală". Întrunirea a avut loc cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor.

Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi (ASCOR) - filiala Suceava a organizat, în urmă cu două zile, la Suceava, conferinţa "Soţul ideal, soţia ideală". Părintele Nicolae Tănase de la parohia Valea Plopului, din judeţul Prahova, le-a vorbit celor prezenţi de criteriile de care trebuie să ţină cont un tânăr în momentul în care îşi alege viitorul partener de viaţă. "Cred că trebuie să avem o preocupare pentru ideal. Cu cât tinzi mai sus, cu atât ţi se măreşte posibilitatea să şi ajungi la acest ideal. Fetele trebuie să fie foarte pretenţioase cu prietenii lor. Acest lucru înseamnă a se preţui la valoarea exactă. Orice om are o valoare. Pe de o parte trebuie să recunoaştem starea de păcătoşenie, să avem conştiinţa de sine că, în faţa Creatorului, suntem mici, iar pe de altă parte să conştientizăm că suntem regi ai creaţiei, peste care Dumnezeu ne-a pus să fim stăpâni. Dacă suntem stăpâni, trebuie să avem comportament de stăpân, nu de slugă. Văd adesea fete care nu se preţuiesc, care nu au demnitate şi care îşi pierd din fineţea pe care Dumnezeu le-a dăruit-o. De aceea este bine să realizăm această stare pe care o avem, această pretenţie că suntem parte din focul dumnezeirii. Dacă îţi menţii aceste pretenţii întotdeauna, fata va fi abordată de un băiat la măsura pretenţiilor ei. Prin pretenţie nu trebuie să se înţeleagă că o fată trebuie să fie mândră. Ne punem întrebarea dacă şi băiatul trebuie să fie pretenţios. Şi el trebuie să fie pretenţios şi să caute să aibă conştiinţa de sine, adică să ştie exact ce vrea. Fiecare dintre cei care au o relaţie de prietenie doreşte împlinirea în căsnicie. Înlăuntrul căsătoriei se lucrează împreună pentru realizarea scopului final. Scopul vieţii creştine în final va fi salvarea sufletelor noastre întru fericire. Căsătoria presupune, la un moment dat, mucenicie. Aţi observat că la Taina Cununiei se cântă troparul Sfinţilor Mucenici. Această cântare reprezintă o recunoaştere a noastră că suntem conştienţi de crucea pe care am luat-o. Căsătoria este indisolubilă. De aceea trebuie să fim foarte atenţi când facem pasul spre căsătorie. Când căsnicia merge, trebuie să mulţumim lui Dumnezeu, iar când nu merge, să procedăm cu înţelepciune. Dacă am recomandat ca o fată să fie pretenţioasă, m-am referit la starea de dinaintea căsătoriei. Este o artă să exişti într-o căsnicie. Căsnicia nu este un contract pe care îl încadrăm şi atât. Avem chemarea ca soţul să-l reprezinte pe Hristos, iar soţia să reprezinte Biserica", a spus pr. Nicolae Tănase.