Estul Europei, noul Detroit al industriei auto
▲ În condiţiile în care mari producători auto precum Audi, Volkswagen, Ford, General Motors, Toyota, Kia sau Hyundai îşi mută centrele de producţie din Germania, Franţa şi Marea Britanie în Slovacia, Cehia, Polonia, Ungaria şi România, estul Europei devine un fel de „nou Detroit“, comentează publicaţia sud-coreeană „The Chosun Ilbo“ ▲
Autorităţile din aceste cinci state est-europene oferă practic gratis suprafeţe de teren oricât de mari producătorilor auto internaţionali, în încercarea de a atrage cât mai multe investiţii străine. Din 2000 şi până în luna iunie a acestui an, producătorii auto străini au investit în cele cinci ţări aproximativ 24 de miliarde de dolari, rezultatul fiind o producţie de 3,25 milioane de autoturisme pe an. Această regiune a ajuns, astfel, să ocupe locul cinci în lume la producţia de autoturisme, între Coreea de Sud (3,94 milioane maşini/an) şi Franţa (3,17 milioane). După cum se prezintă în momentul de faţă lucrurile, Slovacia ar putea deveni, în curând, statul cu cea mai mare producţie de autoturisme pe cap de locuitor. Dar aceasta numai dacă va găsi suficienţi muncitori calificaţi pentru a-i angaja în prospera sa industrie auto, comentează „International Herald Tribune“. Citând un studiu al Institutului pentru studii economice internaţionale de la Viena, publicaţia britanică arată că, după aderarea la UE, în 2004, mii şi mii de ingineri, arhitecţi, proiectanţi, specialişti IT sau asistente medicale au părăsit ţara, căutând locuri de muncă mai bine plătite în Occident. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în Polonia, ai cărei oficiali emit în prezent permise de lucru speciale pentru ucraineni, belaruşi, uzbeci sau tadjici, în încercarea de a acoperi necesarul de mână de lucru de pe piaţa internă. Mai mult, luna trecută, oficiali de la Varşovia s-au deplasat în India şi China pentru a recruta tineri muncitori calificaţi. Cu o insuficienţă a forţei calificate de lucru se confruntă şi Cehia şi România, iar, în aceste condiţii, guvernele statelor est-europene se tem că ritmul investiţiilor străine, care au contribuit până acum la creşterea puternică a economiei, va încetini, mai susţin autorii studiului.