Etapele dezvoltării psihosociale a copilului

Viaţa psihică a copilului cunoaşte mai multe etape de dezvoltare care succed odată cu înaintarea în vârstă. Prima organizare a vieţii psihice este legată de actul suptului, de impresiile tactile, termice, auditive, olfactive şi vizuale.

Viaţa bebeluşului începe cu 270-284 de zile înainte de naştere. Din a doua săptămână intrauterină creierul este format, iar din a treia săptămână răspunde la stimuli interni şi din a şasea săptămână la stimuli externi, cu posibilitatea realizării unor reflexe condiţionate bazate pe zgomot Înainte de naştere este dezvoltată sensibilitatea cutanată la durere, temperatură şi deosebirea luminii de întuneric. Prematurul născut la şase luni poate prezenta reflexul suptului, reflexul deglutiţiei şi poate reacţiona la stimuli oftalmici. Trecerea rapidă de la starea de adaptare intrauterină la viaţa extrauterină reprezintă un adevărat şoc, care creează o stare de suferinţă în reacţia nou-născutului. Acesta se manifestă prin somn prelungit sau prin plânsul strident de necesitate. Relaţiile nou-născutului cu mediul înconjurător depind de ereditate, de vârsta de la naştere şi de starea sănătăţii lui. Bebeluşul este tot timpul dependent de îngrijirea mamei şi a anturajului şi reacţionează la lumină, zgomote, mirosuri, frig. Nou-născutul trăieşte tot timpul în prezent, fără localizarea în timp şi spaţiu. El nu are emoţii şi nici sentimente, ci numai senzaţii. Doarme 20 de ore fără posibilitatea diferenţierii stării de veghe de starea de somn. Prima organizare a vieţii psihice este legată de actul suptului, impresiile tactile, termice, auditive, olfactive, vizuale. La vârsta de două luni nou-născutul urmăreşte o ţintă, fără să ştie, însă, ce vede. „Dezorganizarea“ orelor prânzului duc la agitaţie şi plâns, când sugarul începe să diferenţieze starea de siguranţă de contrariul ei şi afectivitatea mamei. După trei luni apare primul surâs, fără semnificaţie psihică, iar între 4-6 luni apare surâsul selectiv, la vederea feţei mamei sau a unei persoane cunoscute. La şase luni se bucură şi imită mimica adulţilor. La opt luni manifestă timiditate sau furie în prezenţa figurilor străine, stări exprimate prin plâns, dar şi prin onomatopee. La 10 luni apar primele cuvinte, iar la 18 luni vocabularul are aproximativ 20 de cuvinte. La vârsta de un an copilul este pe deplin integrat în mediul familial şi identifică cu siguranţă persoanele şi obiectele familiare. La vârsta de doi ani şi jumătate se instalează o „perioadă de opoziţie“, când copilul reacţionează violent, agresiv la tot ce nu-i este pe plac. Limbajul se dezvoltă rapid. La 18 luni copilul foloseşte 20 de cuvinte, la 20 de luni vocabularul cuprinde 100 de cuvinte, la doi ani vocabularul are 300 de cuvinte, iar la trei ani, 1.000 de cuvinte. Vârsta de trei ani este socotită vârsta întrebărilor, când copilul caută să petreacă cât mai mult timp în jurul adulţilor, caută să cunoască noi obiecte, dar şi raţiunea lor de a fi. Între 3 şi 6 ani copilul descoperă realitatea externă, independenţa de eul lui, şi devine conştient de faptul că trebuie să ţină cont de aceasta în finalitatea acţiunilor sale; începe să respecte „regulile jocului“. Între 6 şi 9 ani, dezvoltarea sistemului nervos face posibilă şcolarizarea copilului, unde, pe lângă schimbările intelectuale, are loc şi descoperirea vieţii sociale. Pe măsură ce copilul creşte, se asistă la o micşorare a prestigiului familiei şi aceasta deoarece în viaţa copilului intervin şi alţi adulţi (educatori, profesori, copii din grupul pe care-l frecventează, personaje din cărţi, filme). Scăderea prestigiului familiei reprezintă preludiul autonomiei la care tind să ajungă copiii. Dacă părinţii înţeleg cum se cuvine şi la timp această etapă, dispar dramatizările şi conflictele dintre copii şi părinţi.