Europenii se plâng de scumpirile la produsele proaspete
În întreaga Europă, consumatorii se confruntă cu o majorare a preţurilor produselor proaspete la raft. Motivul: măsurile de restricţie impuse din cauza pandemiei peste tot pe continent, care complică producţia, încetinesc aprovizionarea şi fac să crească cererea.
În Germania, preţul produselor proaspete a crescut cu aproape 10% în aprilie, comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, susţine firma de consultanţă AMI. S-au scumpit în special legumele, cu aproape 30%, ca urmare a creşterii explozive a preţurilor la broccoli şi conopidă, care vin din Spania şi Franţa.
Şi în Franţa fructele şi legumele s-au scumpit, asociaţia consumatorilor UFC Que Choisir raportând o creştere medie de 9% a preţului acestora.
În Polonia, unde fermierii trebuie să facă faţă secetei severe, preţul merelor s-a dublat în decurs de un an.
În Italia, preţurile la portocale şi lămâi au crescut deoarece consumatorii caută fructe bogate în vitamina C. Din acelaşi motiv, în Grecia au crescut preţurile la lămâi şi kiwi.
Sunt însă ţări unde producătorii şi distribuitorii sunt cei care au preluat asupra lor creşterile de costuri. Acesta este cazul Spaniei, denumită „grădina de legume a Europei“, dar și al Marii Britanii, unde nu există creşteri semnificative de preţuri la produsele proaspete.
În alte state europene, autorităţile şi-au îndemnat cetăţenii la patriotism pentru a-i ajuta pe fermieri. În Polonia, ministrul agriculturii, Jan Krzysztof Ardanowski, a făcut apel la concetăţeni să consume produse locale, iar în Franţa, „fructele şi legumele sunt mai scumpe pentru că sunt fructe şi legume franceze“, a subliniat Christiane Lambert, preşedintele celui mai puternic sindicat agricol din Franţa, FNSEA.
(Cristina Zamfirescu)