Eveniment comemorativ la mausoleul de la Mărăşeşti
La Mausoleul Eroilor de la Mărășești a avut loc, la 5 august, ediția anuală a evenimentului comemorativ-cultural „Femeile ortodoxe, jertfă și eroism”, organizat de Asociația Femeilor Ortodoxe din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, cu binecuvântarea și în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei.
În capela ortodoxă din incinta mausoleului, ierarhul buzoian, înconjurat de un sobor de clerici, a săvârșit Sfânta Liturghie și slujba Parastasului pentru eroii români care s-au jertfit pe câmpurile de luptă în Primul Război Mondial, dar și pentru femeile care au ctitorit monumentul ostașilor eroi de la Mărășești, ne-a transmis părintele consilier eparhial Dragoş Olteanu.
În cuvântul rostit, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian a subliniat importanţa cinstirii memoriei eroilor neamului românesc: „Astăzi, noi, cei adunați în fața Sfântului Altar și a sarcofagului ce conține osemintele ilustrului general Eremia Grigorescu, ne-am îndeplinit o datorie de conștiință creștinească față de toți eroii neamului românesc, precum și față de părinții și bunicii noștri, care au înțeles să-și apere cu prețul vieții moștenirea teritorială, culturală și spirituală primită de la înaintașii lor și, totodată, să cultive în sufletele copiilor și nepoților lor valorile credinței noastre ortodoxe strămoșești”.
În partea a doua a manifestării a avut loc un moment cultural-istoric. La final, Ana Săcrieru, președinta Asociației Femeilor Ortodoxe din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, şi organizatoarea evenimentului a mulțumit Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Ciprian pentru grija manifestată faţă de păstoriţii săi şi pentru toate proiectele cultural-educative desfăşurate de Asociația Femeilor Ortodoxe din Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei. La rândul său, ierarhul a subliniat faptul că, alături de eroii care şi-au jertfit vieţile pe câmpul de luptă, trebuie să preţuim şi acele femei care din postura de mamă, soţie sau fiică s-au îngrijit atât de memoria înaintaşilor, cât şi de creşterea şi educaţia urmaşilor.