Eveniment cultural în Parohia Mănăştur

Data: 20 Aprilie 2015

Sâmbătă, 18 aprilie, în localitatea arădeană Mănăştur s-au sărbătorit 730 de ani de atestare documentară a localităţii. Organizatorii evenimentului au fost Primăria comunei Vinga, Consiliul local şi Parohia Ortodoxă Mănăştur.

În cadrul acestui eveniment s-a desfăşurat şi întrunirea Cercului misionar-pastoral Vinga, coordonat, din încredinţarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Timotei, de preotul Ştefan Horea de la Parohia Secusigiu. Soborul de preoţi a săvârşit slujba Vecerniei sub protia protos. Iustin Popovici, consilierul cultural al Arhiepiscopiei Aradului. În cadrul acestei întruniri părintele Marius Ardelean, preot paroh în localitatea Şagu, a susţinut referatul principal „Importanţa locaşului de cult ca factor de coagulare a comunităţii creştine şi dezvoltare a parohiei ortodoxe române”. Preotul paroh Nicolae Ursu a mulţumit tuturor preoţilor pentru participare, precum şi credincioşilor veniţi în număr mare pentru a marca acest eveniment.

Apoi, la căminul cultural al satului, a avut loc un mic program artistic susţinut de tinerii Ansamblului folcloric „Balgarce” din Vinga. În cadrul acestuia, primarul comunei Vinga, domnul Ioan-Sorin Negrei, a înmânat diplome de onoare participanţilor oficiali şi personalităţilor de seamă ai localităţii, cu ocazia participării la sărbătorirea a 730 de ani de la prima atestare documentară a localităţii Mă­năştur din comuna Vinga, judeţul Arad.

File din istoricul localităţii

Prima menţionare documentară a localităţii Mănăştur este din anul 1285 ca fiind proprietatea familiei Csanad sub numele ,,Monostur”. În anii 1797-1883 a aparţinut familiei baronului Andrei Izdenczy, care a primit-o prin danie. Apoi din anul 1883 este proprietatea contelui Heinrich Woracziczky care a cumpărat-o de la frariul statului. În anul 1891 proprietarul a construit un castel cu 17 camere şi alte dependinţe. Castelul este construit în stil neoclasic care se impune prin simetria şi echilibrul elementelor sale. Este situat în mijlocul unui parc de circa 4 ha, având o serie de rarităţi botanice ca: alunul turcesc, salcâmul japonez. O specie interesantă de floră spontană pe un areal cantonat de 1 ha la Mănăştur şi 0,3 ha la Vinga este ruşcuţa de primăvară sau Adonis Vernalis, a cărei frumuseţe şi gingăşie umple sufletele.

Începând cu anul 1894 au rămas proprietari contele Ioan Woracziczky şi contele London. Moşia care se întindea pe 4.000 iugăre a fost înstrăinată de moştenitorii contelui, iar în 1942 au vândut ce a mai rămas colonelului Simion Păcurar care a administrat-o până la naţionalizare în 1948.

Astăzi, localitatea Mănăştur este cunoscută ca fiind un sat mic, situat între Vinga şi Gelu. Nu depăşeşte 1.000 de persoane, este situat la o distanţă de circa 30 de kilometri de municipiul Arad. Are ca vecini comuna Vinga şi satul Mailat la o distanţă de 4 kilometri. Populaţia Mă­năş­turului este alcătuită dintr-o majoritate de credincioşi, din care 80% sunt ortodocşi, 15% catolici şi 5% protestanţi. Are 4 biserici, una ortodoxă, două catolice (pentru slovaci şi sârbi) şi una protestantă. (Pr. Sergiu-Vlad Sandu)