Evenimente bisericești în Episcopia Caransebeșului
În Duminica Lăsatului sec de carne, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, i-a vizitat pe credincioșii din Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, din cartierul reșițean Lunca Bârzavei, județul Caraș-Severin. Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în biserica parohială.
La sfânta slujbă au participat foarte mulți credincioși, care s-au bucurat și de cuvântul de învățătură al ierarhului. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului.
„În evanghelia de astăzi, Mântuitorul ne invită să medităm la judecata finală și mai ales la criteriile Judecății de apoi. Vedem din evanghelie că iubirea milostivă și jertfelnică este criteriul principal după care Dumnezeu va judeca această lume. Noi credem și mărturisim că iubirea față de Dumnezeu și față de aproapele trebuie să fie o constantă în Biserica și-n societatea noastră, căci fără dragoste și milostenie nu putem să ajungem în Împărăția cerurilor”, a subliniat ierarhul.
Cu prilejul acestei vizite arhierești, comunitatea parohiei din cartierul Govândari i-a dăruit Preasfințitului Lucian o cruce de binecuvântare și o icoană.
Sâmbătă, 6 martie, în ziua Moșilor de iarnă, a debutat un proiect al Episcopiei Caransebeșului de a vizita cimitirele din întreaga eparhie, în contextul „Anului comemorativ al celor adormiți în Domnul; valoarea liturgică și culturală a cimitirelor”. Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a mers în Parohia Șușca, din Protopopiatul Moldova Nouă, pentru a se ruga alături de preoții Cercului pastoral-misionar Moldova Nouă pentru cei adormiți. A fost săvârșită slujba Parastasului de către părintele protopop Bogoliub Martinovici, alături de un sobor de preoți, în cimitirul Parohiei Șușca. La acest moment de rugăciune, au fost pomenite personalitățile locale care au trecut la Domnul, dar și toți cei care sunt înmormântați în cimitirul parohial.
De asemenea, Preasfințitul Părinte Episcop Lucian, dimpreună cu preoții cercului pastoral, a mers și în cimitirul Parohiei „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Moldova Nouă pentru a săvârși slujba de pomenire pentru înaintașii noștri. Și aici au venit foarte mulți credincioși din oraș ca să aducă ofrandă de rugăciune celor dragi care au adormit întru Domnul.
După fiecare slujbă de pomenire, ierarhul a ținut și un cuvânt de învățătură despre cât de importantă este rugăciunea noastră pentru cei adormiți, îndemnându-i, totodată, pe cei prezenți să mediteze la sfârșitul acestei vieți pământești.
„Începem astăzi, în sâmbăta Moșilor de iarnă și vom încheia acest proiect în 30 octombrie, în sâmbăta Moșilor de toamnă, rugându-ne cu ajutorul Domnului în 200 de cimitire din Eparhia Caransebeșului. Avem 10 cercuri pastoral-misionare și în 10 zile din acest an în toate cercurile vor avea loc slujbe de pomenire în câte două parohii. Voi merge și eu, dar vor merge în celelalte 9 cercuri părinții consilieri, inspectori și protopopi și astfel în acest an vrem să cuprindem aproape toate cimitirele din eparhia noastră”, a subliniat Preasfințitul Părinte Episcop Lucian.
După sfintele slujbe, la sediul Protopopiatului Moldova Nouă, s-a desfășurat o conferință cu tema „Cinstirea în Biserică a celor adormiți în Domnul: temeiuri scripturistice”.