Evenimente închinate aniversării Preparandiei

Un articol de: Pr. Conf. Dr. Lucian Farcaşiu - 19 Octombrie 2012

Pentru aniversarea a două veacuri de la înfiinţarea Preparandiei, Facultatea de Teologie Ortodoxă "Ilarion V. Felea", din cadrul Universităţii "Aurel Vlaicu" din Arad, a organizat, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Arhiepiscop Timotei al Aradului, un simpozion naţional intitulat "Învăţământul arădean - tradiţie şi modernitate. Implicaţii teologice, social-educaţionale şi culturale", ce s-a desfăşurat în zilele de 18-19 octombrie 2012.

Un segment bine definit îl ocupă la Arad Preparandia (1812) şi Institutul Teologic-Pedagogic (1822), care au adus urbei şi domeniului educaţional românesc o certă şi valoroasă contribuţie, fiind piedestalul pe care s-a clădit şi şcoala teologică arădeană, instituţie care astăzi încearcă să promoveze cu responsabilitate valorile credinţei ortodoxe pe firul relaţiei dintre Tradiţie şi modernitate.

Manifestarea a început cu slujba de Te Deum, săvârşită în capela facultăţii, la sfârşitul căreia Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop Timotei al Aradului a precizat că este o sărbătoare a municipiului şi a întregii obşti ortodoxe.

A urmat apoi deschiderea manifestării în sala festivă a facultăţii. În cuvântul său, decanul facultăţii, prof. dr. Ioan Tulcan, a arătat că manifestarea este un îndoit moment de bucurie şi emoţie, în sensul în care anul 2012 stă sub auspiciile aniversării a 200 de ani de la înfiinţarea Preparandiei arădene şi a 190 de ani de la înfiinţarea Institutului Teologic la Arad. Aceste două instituţii de educaţie şi cultură au fost profund implicate în proiectele misionare ale Eparhiei Aradului, pregătind şi marile momente, chiar politice din istoria neamului românesc. Părintele decan i-a prezentat în continuare pe distinşii invitaţi la această manifestare academică naţională, reprezentanţi ai celor mai importante facultăţi de teologie din România.

A fost invitat mai apoi să ia cuvântul IPS Timotei, care a arătat faptul că Aradul s-a manifestat întotdeauna într-o fericită simbioză: Biserică şi Şcoală. Momentul 1812, anul înfiinţării Preparandiei arădene, apoi 1822, anul înfiinţării Institutului Teologic de aici, au însemnat concretizarea, la nivelul acestor şcoli, a tot ceea ce s-a făcut la Centrul eparhial arădean în domeniul culturii şi educaţiei până atunci. Înalt Preasfinţia Sa a arătat, de asemenea, faptul că primele şcoli pedagogice şi teologice la Arad au fost patronate în exclusivitate la începuturile lor de către Biserică.

A urmat cuvântul de salut al preşedintelui Consiliului Academic al Universităţii "Aurel Vlaicu", prof. dr. Lizica Mihuţ, care a subliniat faptul că Facultatea de Teologie din Arad prefaţează manifestările dedicate celor 200 de ani de la înfiinţarea Preparandiei arădene.

În continuare, arhimandritul Teofan Mada, inspector eparhial în cadrul Arhiepiscopiei Aradului, a arătat în cuvântul său faptul că Biserica este aşteptată în societatea contemporană să-şi facă simţită prezenţa prin iubire.

Pr. lect. dr. Gabriel Basa, cel care a contribuit semnificativ la realizarea acestei manifestări ştiinţifice, în calitate de titular al Catedrei de istoria Bisericii Ortodoxe Române, a încheiat seria luărilor de cuvânt, arătând faptul că prezentul simpozion îşi propune să arate cum pleiada de dascăli arădeni a contribuit la păstrarea idealurilor naţionale şi a credinţei strămoşeşti, dar şi modul în care Teologia arădeană contemporană evaluează moştenirea primită de la înaintaşi, ducând-o mai departe şi dezvoltând-o.